Titlu BESTIA
Autor A. E. Van Vogt
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
BESTIA

MAŞINĂRIA CENUŞIU-ALBĂSTRUIE era aproape îngropată în verdeaţa dealului. Zăcea acolo, în vara anului 1972, un obiect neînsufleţit alcătuit din metal şi din forţe la fel de puternice ca şi viaţa. Ploaia îi spăla formele lipsite de orice noimă. Soarele de iulie – iar acum şi cel de august – se revărsa fierbinte peste el. Noaptea, stelele se reflectau în acea îngrămădire de metal ce părea inutil, mut, nepăsător faţă de menirea sa. Nava pe care o propulsase şi care până atunci funcţionase normal tocmai pătrunsese în atmosfera Pământului când s-a produs accidentul: impactul cu un meteorit îi avariase structura exterioară. Din cauza fisurii făcute de meteorit, nava începuse să cadă spre Pământ, tot mai jos, mai jos… Zăcea de câteva săptămâni pe coasta acelui deal; un obiect ciudat ce părea lipsit de viaţă, dar care era de fapt extrem de viu în esenţa sa.
În câmpul lui de forţă se adunaseră tot felul de murdării, într-un strat atât de consistent, încât doar o sensibilitate ieşită din comun ar fi putut înregistra vibraţiile. Nici măcar băieţii care se aşezaseră într-o zi pe flanşa motorului nu observaseră straniile convulsii ale murdăriei. Dacă vreunul dintre ei şi-ar fi introdus mâna în infernul acela de energie – care de fapt era câmpul de forţă – muşchii, oasele şi sângele i s-ar fi transformat pur şi simplu în gaz, s-ar fi lichefiat instantaneu, explodând.
Dar băieţii plecaseră şi motorul zăcea tot acolo în după-amiaza în care au apărut căutătorii de vechituri. Se aflaseră atât de aproape de descoperire, acolo, la poalele dealului verde! Doi bărbaţi, poate puţin cam obosiţi la acea oră târzie, dar totuşi observatori antrenaţi, scrutând cu atenţie versantul, însă pentru o clipă palida strălucire a soarelui fusese umbrită de un nor, iar privirile lor trecuseră mai departe, fără să-l observe.
După mai bine de o săptămână, tot după-amiaza târziu, un cal se împiedică de corpul greoi al motorului. Călăreţul descălecă într-un fel ciudat. Apucă mânerul şeii cu o mână, plutind apoi pe deasupra ei. Nepăsător, îşi ridică piciorul stâng, îşi menţinu cu uşurinţă echilibrul, apoi ateriză pe pământ. Etalarea acestei forţe părea cu atât mai naturală, cu cât mişcarea avea uşurinţa unui automatism. Atenţia îi fusese permanent concentrată asupra obiectului din iarbă.

745