Titlu Pshihoterapeutul De Buzunar
Autor Adrian Nuta
Categorie Psihologie
DOWNLOAD PDF
Pshihoterapeutul De Buzunar

Cărţile mele se scriu în sesiuni şi vacanţe universitare. Avantajul de a fi
profesor… Folosesc o formă reflexivă, „se scriu”, deoarece nu am sentimentul că
eu le scriu, că îmi aparţin şi cu atât mai puţin că aş fi scriitor sau ceva de
genul acesta. Nu mai reţin ceam
scris în primele, dar ştiu sigur despre cea de
faţă că este a zecea. Sună a ceva aniversar, motiv pentru care am hotărât să o
disting cumva. Aşa că iam
dat un format de buzunar şi un nume în
consecinţă.
Deoarece profesia mea este de psihoterapeut, mam
lăsat purtat de
câteva teme apărute în viaţa mea şi a celor care au avut încredere în mine, fără
să ştie la ce se expun. Acesta este şi cazul tău. Dacă această carte nu conţine
nici un mesaj pentru tine, no
vei citi. Dacă te vei aventura însă, e posibil să
găseşti unele idei atât de strălucitoare şi de profunde, încât să te forţezi să le
aplici imediat în viaţa ta. Aceasta ar fi, după socotinţa mea, un fel de a te lua
prea tare în serios. Ceea ce, desigur, nu îţi recomand, întrucât viaţa e serioasă
doar pe jumătate. Cealaltă jumătate e plină de ridicol şi amuzament. Can
anecdota următoare: „Un nebun se duce la alt nebun şi ciocăneşte la uşă. Acela
deschide fereastra casei şi strigă: „Nu sunt acasă.” Nebunul îl priveşte şi spune:
„Atunci îmi pare bine că nu am venit.”
EUL.
Eul ca proces de identificare.
Psihologia academică sa
întrecut pe sine însăşi în a oferi definiţii dintre
cele mai sofisticate şi abstracte, aşa cum le stă bine unor oameni de ştiinţă.
Natura, structura, funcţiile, locul şi rolul în sistemul psihic, nimic nu a fost
uitat. Dacă aş vrea să te ameţesc încă din debutul acestei cărţi, aş lista măcar
20 din aceste încercări savante de a pune în cuvinte ceva ce este simţit imediat
şi fară nici un fel de dificultate. Nu o voi face, deoarece mai am nevoie de
conştiinţa ta reflexivă şi binevoitoare.
Amintesc însă ceea ce pare a fi un invariant în aceste concepţii, anume
că Eul este un fapt de conştiinţă sau un centru al conştientului.
Eul copilului se cristalizează puţin câte puţin, chiar dacă multe luni după
şocul naşterii el continuă să se simtă în simbioză cu tot ceea ce îl înconjoară.
Spre 24 de luni, se pare, pronumele „eu” intervine ca autoreferenţial în situaţii
de puternică implicare personală. Ceva mai devreme, copilul se recunoaşte în
oglindă. După 6 luni, începe să întrevadă un raport între oglindă şi reflectarea
lui în oglindă, dar abia spre doi ani şi jumătate (R. Zazzo) noţiunea de totalitate
corporală este dobândită.
Achiziţia unităţii corporale aşază Eul în centrul câmpului conştiinţei,
eveniment ce îl putem considera ca naştere psihologică a individului. Această
primă identificare (eu sunt corpul) pune bazele lărgirii şi îmbogăţirii experienţei
subiective cu noi şi noi identificări (proprietăţi, valori, scopuri, poziţii personale,
aşteptări, trăiri, strategii de interacţiune etc). Psihologia cercetează în amănunt
aceste conţinuturi psihice, motiv pentru care nu voi stărui asupra lor.
Ceea ce mă voi strădui să demonstrez în continuare este caracterul
iluzoriu al Eului ca entitate separată. Şi pentru că eu vin dinspre filosofia
orientală şi psihologia analitică, voi folosi termenul Sine ca echivalent pentru
tot ceea ce există, adică pentru întregul sau Totalitatea existenţei. Prin urmare:
Sinele = Întregul.
Eul nu este o entitate, ci un proces de identificare. Cine se identifică?
Întregul se identifică, aparent, cu partea. Identificările Sinelui se realizează la
mai multe niveluri, de la cele mai grosiere (corpul şi nevoile lui) spre cele mai
subtile (emoţii, gânduri, aspiraţii). Astfel se naşte Eul şi, o dată cu Eul, lumea
iluziei. De ce iluzie? Deoarece identificarea nu e niciodată reală. Ea pare a se
produce fără a se produce în realitate. De aici şi natura paradoxală a Eului,
care simultan există şi nu există. Ceva asemănător se întâmplă cu lumina: ea
există (este corpuscul) şi nu există (este undă).
Cel care reuşeşte să rupă vraja îşi deplasează, identitatea, pe: „eu sunt”,
dincolo, de graniţele solide ale corpului, dincolo de graniţele subtile ale minţii,
dincolo de spaţiu şi timp, în Sine. În filosofia indiană, este acela care sa
eliberat de lumea fenomenală (de iluzia cosmică – Maya), devenind un iluminat.
EI continuă să trăiască în lume, dar nui
mai aparţine.
Pentru Sine, Eul este un instrument sau o unealtă necesară. El îţi
permite să trăieşti experienţa dualităţii, inclusiv experienţa finală a Realităţii
Unice sau a Sinelui. Ce înseamnă experienţa dualităţii? Înseamnă toate
experienţele care devin posibile datorită instituirii de către eu a împărăţiei
relativului. Ce este împărăţia relativului? Este un fel de Alice în Ţara Minunilor,
ceva în care lucrurile, situaţiile, oamenii par a fi ceea ce nu sunt şi nu sunt
ceea ce par a fi.
Din acest punct de vedere, a renunţa la Eu în sensul de aţi
mortifica
trupul sau mintea este o prostie magistrală. Mişcările aşazis
spirituale care au
astfel de obiective produc locatari devotaţi ai stabilimentelor psihiatrice.
Naşterea lui Eu este simultană cu naşterea lui Tu. Întrun
anumit sens,
cu fiecare Eu care se naşte (se cristalizează în conştiinţă), o nouă lume se
naşte. Eul îl aduce cu sine pe tu şi, o dată cu acesta, începutul celor opuse,
separate sau complementare. Lumina şi întunericul, binele şi răul, plusul şi
minusul, toate vin în existenţă o dată eu Eul. Sinele începe cu fiecare Eu un
nou joc dea
vaţi
ascunselea, prefăcânduse
că este altcineva decât este şi
căutânduse
la nesfârşit pe Sine însuşi până în clipa în care realizează iluzia
sau se retrage din jos pentru a se odihni.
Funcţiile de separare şi ataşare.
Cum reuşeşte Eul această performanţă?

4873