Titlu Umbra
Autor Adrian Nuta
Categorie Psihologie
DOWNLOAD PDF
Umbra

Dezvoltarea psihologică este relansată atunci când Eul acceptă să trăiască împreună cu această latură întunecată, înţelegând că nu el este stăpânul vieţii psihice, fără ca prin aceasta să înceteze a mai acţiona responsabil. Mai degrabă, din clipa în care Eul îşi acceptă limitele, posibilităţile ca umbra să fie asimilată cresc. Din clipa în care sunt recunoscute, energiile teribile ale umbrei pot fi canalizate spre scopuri social pozitive sau dezirabile. E nevoie, desigur, de curaj pentru a privi drept în faţă aceste aspecte ale naturii umane. Însă fără acest curaj, fără dorinţa de a evolua cu adevărat, nu de a mima evoluţia, nimic nu se schimbă. Ba, îmi vine să spun, chiar se agravează. Capacitatea Eului de a recunoaşte şi de a trăi cu umbra sa este o expresie a sănătăţii psihologice. Şi chiar a sănătăţii fizice, dacă eşti de acord că umbra pe care nu o exprimi se exprimă singură, nu doar în psihic, ci şi în corp. Poate te surprinde această idee. Nui nimic, mereu mai e de învăţat câte ceva. Când Euî nu face faţă inconştientului, o altă parte din tine îşi asumă responsabilitatea exprimării. Această parte este corpul. Corpul este acea parte a fiinţei tale care se sacrifică pentru Eu. Corpul se însărcinează să exprime inconştientul, adică să descarce frici, complexe sau frustrări reprimate. Aceste conţinuturi psihice respinse de Eu presează până reuşesc să iasă la suprafaţă sub forma unor boli sau tulburări organice, fie punctiforme, fie sistemice. Dacă ai auzit vreodată despre unitatea mintecorp, acum ai şi o reprezentare a consecinţelor acestei unităţi psihosomatice. De la banala migrenă, trecând prin ameţeli, palpitaţii, afecţiuni gastrice sau dureri de dinţi şi până la necruţătorul cancer poţi identifica, dacă eşti atent, chipul umbrei. Nu fac aceste afirmaţii pentru a te înfricoşa, deşi în primă instanţă, e posibil să te confrunţi şi cu aceste stări, ci pentru a profita de semnalul de alarmă pe care îl trage durerea fizică pentru a căuta şi a deveni conştient de originile psihologice ale bolii. În ce mă priveşte, sunt convins că bolile fizice traduc perturbări sau dizarmonii din planurile mai subtile ale fiinţei, aceasta fiind şi explicaţia pentru capacitatea extraordinară a anumitor persoane de a pronostica o boală, cu mult înainte de primele ei semne în corpul fizic. Evident, nu susţin că toate bolile sunt manifestări ale umbrei, dar chiar şi în acest caz admit că atitudinea psihologică amplifică, slăbeşte sau împiedică evoluţia unei boli. Pulsiunile care apar înăuntrul nostru caută în mod activ să se descarce, aşa cum o minge pe care o ţii sub apă caută să iasă la suprafaţa. Fizice sau psihologice, legile nu pot fî ignorate. Pardon! Ele pot fî ignorate, dar cu un anumit preţ. Poţi ignora legea gravitaţiei şi să te arunci de la etajul 3. În cazul în care nu eşti pisică, şi am motive să cred că nu eşti, preţul va fi o vizită, nu tocmai de curtoazie, la clinica de ortopedie. Similar, dacă nu ţii cont de faptul că pulsiunile nu pot fi reprimate decât temporar, preţul va fi întărirea legăturilor de prietenie cu branşa terapeuţilor. În cazul în care nu ştii, te informez că această prietenie, adesea de lungă durată, este costisitoare. Morala povestirii: caută să te pui la punct cu legile şi să le respecţi, în măsura posibilului. În termeni psihanalitici, pulsiunile nu pot fi satisfăcute fie din motive practice (presiunea realităţii), fie din motive morale (presiunea normativă a Supraeului). Indiferent însă de ceea ce blochează descărcarea pulsiunii, tensiunea care se acumulează nu poate fi reţinută decât până la o anumită intensitate. La unii pragul este mai mic, la alţii mai mare. Dar toţi au o limită! Dincolo de această limită, prag său punct de toleranţă începe boala. Conţinuturile psihice respinse în inconştient încep să afecteze corpul, exprimânduse prin el. Este ca şi cum inconştientul sar revărsa în corp. Nevoile sistematic frustrate şi dorinţele nerealizate sau interzise sunt surse de tensiune pentru organism. Metaforic vorbind, încărcătura negativă a acestor frustrări constante e un fei de substanţă nocivă, un fel de otravă pentru organism. În timp, suferinţa psihologică reprimată se manifestă ca suferinţă fizică. Este ca şi cum ai avea unele nemulţumiri legate de serviciile administraţiei locale şi, ca orice cetăţean civilizat, depui o reclamaţie sau o sesizare Ia Primărie. Nuţi răspunde nimeni şi mai depui una. Şi încă una. La un moment dat, cedezi şi te duci glonţ în biroul primarului, unde începi să ţipi. Suferinţa fizică este ţipătul inconştientului tău supraîncărcat. Boala fizică exprimă toxinele psihologice reprezentate de pulsiuni frustrate, frici sau culpabilităţi. Aceste energii negative sunt împiedicate să. Iasă în afară de barierele rigide ale Euâui până în momentul când forţa lor de apăsare atinge un asemenea nivel încât „digurile” conştientului se rup. Eul este invadat de suferinţă, simţinduse complet neajutorat. Ceea ce trăiesc în astfel de clipe îi constrânge pe oameni să apeleze la un specialist, din domeniul sănătăţii fizice sau psihice. Din păcate, nu prea am auzit de oameni care să aibă de făcut faţă unei afecţiuni fizice şi să se întrebe dacă aceasta are vreo legătură cu modul lor de funcţionare psihologică. Credinţa mea este că există o legătură, şi încă una mare. Să nu uităm că trăim întrun univers în care totul este interconectat. Nu suntem foarte conştienţi de conexiunile noastre cu exteriorul, dar măcar de conexiunile dinăuntrul nostru neam putea interesa. Corpul semnifică, adesea cu un mare rafinament, dizarmoniile psihologice pe care le conţinem, dar refuzăm să le admitem. Corpul îşi „asumă” durerea pe care Eul o refuză. Este un gest de mare compasiune al corpului despre care avem tendinţa să credem că este inert. Întrun fel, corpul acceptă să fie „crucificat” pentru păcatele pe care sufletul nu vrea să le recunoască. Îţi sună cumva a ceva cunoscut? Desigur, este de o sută de ori mai avantajos să previi această situaţie, exprimând, pe alte căi, şi întro manieră adecvată, ceea ce ai de exprimat. Funcţia psihologilor şi, a terapeuţilor este, în acest caz, foarte limpede. Ţinând seama de direcţia în care evoluează societatea, nu văd cum necesitatea ei ar putea să dispară în viitor. Dacă nu ai pe nimeni apropiat care să te asculte fară să te judece, dacă nu ştii cum să te debarasezi de mizeriile cu care vii în contact, nu ştii cum să scapi de otrava care se trezeşte în tine, va trebui să scoţi nişte bănuţi din buzunar şi să mergi la un terapeut. Există riscul ca el să se „încarce” cu ceea ce te „descarci”, dar, trebuie să ştii, aceasta e problema lui. Dacă ştie să gestioneze gunoiul pe care tu II oferi cu generozitate, toată lumea va fi fericită. Dacă nu… nu vreau să mă gândesc.

6523