Titlu Varstele lui Lulu
Autor Almudena Grandes
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Varstele lui Lulu

Am început să scriu Vârstele lui Lulu în octombrie 1987. Aveam douăzeci şi şapte de ani şi, din câte îmi aminteam, dintotdeauna îmi dorisem să fiu scriitoare, deşi în perioada aceea, după ce începusem zeci de romane fără a fi niciodată în stare să trec de capitolul al doilea, credinţa mea se cam clătina. Presupun că munca din care îmi câştigam existenţa pe atunci era unul din principalele motive ale disperării mele. Dar mai ştiu şi că, dacă n-aş fi făcut-o de-a lungul acelor ani, n-aş fi putut să încep niciodată să scriu. Din 1982, lucram ca scriitor la comandă - ceea ce în argou editorial se cheamă „muncă de negru", „de negresă" în cazul meu - pentru diferite edituri specializate îndeosebi în manuale, broşuri şi lucrări de consultare şi/sau de popularizare, într-o ambianţă foarte asemănătoare celei care, în 1989, avea să se convertească în intriga celui de-al patrulea roman al meu, Atlas de geografie umană. Nu aveam contract fix şi depindeam de comenzile pe care le puteam prinde de ici, de colo. Munca mea consta în redactarea de texte - legende ale fotografiilor, definiţii de termeni pentru enciclopedii, scurte prezentări şi clape de copertă, articole suplimentare, tabele sinoptice, medalioane şi rezumate - despre tot felul de subiecte, dar întotdeauna având dimensiunea şi tonul pe care mi le indica editorul cărţii. Uneori ştiam câte ceva despre tema în legătură cu care scriam iar alteori, în majoritatea cazurilor

5091