Titlu Grădina din Rama
Autor Arthur C. Clarke si Gentry Lee
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Grădina din Rama

În urma cu doua nopti, la 10:44, ora Greenwich a Pamântului, Simone Tiasso Wakefield a salutat Universul. A fost o experienta incredibila. Crezusem ca simtisem emotii puternice înainte, dar nimic din viata mea - nici moartea mamei, nici medalia de aur la Olimpiada de la Los Angeles, nici cele treizeci si sase de ore petrecute cu printul Henry, si nici chiar nasterea lui Genevieve în spitalul din Tours, sub ochii atenti ai tatei - n-a fost atât de intens ca bucuria si usurarea când am auzit, în sfârsit, primul tipat al lui Simone. Michael prezisese ca pruncul avea sa soseasca în ziua de Craciun. În felul lui dragut, ne-a spus ca Dumnezeu ne „va da un semn” facând ca pruncul spatial sa se iveasca pe lume în presupusa zi de nastere a lui Iisus. Richard s-a uitat urât, cum face mereu când fervoarea religioasa a lui Michael o ia razna. Dar dupa ce, în Ajunul Craciunului, am simtit primele contractii, pâna si Richard a fost pe punctul sa devina credincios. În noaptea de dinaintea Craciunului, am dormit cu intermitente. Chiar înainte de a ma trezi, am avut un vis profund, intens. Se facea ca ma plimbam pe lânga helesteul de la Beauvois, jucându-ma cu ratoiul meu favorit Dunois si cu tovarasii lui salbatici, când am auzit ca ma striga un glas. Nu l-am putut recunoaste, dar am stiut cu certitudine ca era al unei femei. Ea mi-a spus ca nasterea va fi foarte dificila si ca voi avea nevoie de toata de energia ca sa-mi aduc pe lume al doilea copil. De Craciun, dupa ce am schimbat între noi darurile simple pe care le comandaseram pe ascuns ramanilor, am început sa-i instruiesc pe Michael si pe Richard pentru o gama de posibile urgente. Cred ca Simone s-ar fi nascut realmente de Craciun, daca nu mi-ar fi dat atât de bine seama ca nici unul dintre cei doi barbati nu era nici macar pe departe pregatit sa ma ajute în cazul unei probleme majore. Probabil ca doar vointa mea a întârziat nasterea copilului în acele ultime doua zile. Una dintre procedurile de situatie neprevazuta pe care le-am discutat de Craciun a fost practicarea unei taieturi pentru ca pruncul sa poata iesi. În urma cu doua luni, când fetita mea înca nenascuta mai avea libertate de miscare în interiorul uterului, fusesem cât se poate de convinsa ca era cu susul în jos. Crezusem însa ca se întorsese în timpul ultimei saptamâni, înainte de a coborî în pozitia de nastere. Avusesem doar partial dreptate. Ea chiar reusise sa coboare mai întâi cu capul în canalul de nastere; totusi, se gasea cu fata în sus, spre stomacul meu, si, dupa prima serie de contractii serioase, vârful capsorului i sa întepenit în dreptul pelvisului meu. Într-un spital de pe Pamânt, probabil ca medicul mi-ar fi facut cezariana. Cu siguranta medicul ar fi fost alertat la stresul fatului si ar fi lucrat din timp cu toate instrumentele robot, straduindu-se sa întoarca invers capul lui Simone, înainte ca ea sa se întepeneasca într-o astfel de pozitie inconfortabila. Spre sfârsit, durerea a fost sfâsietoare. Între contractiile puternice care o împingeau în oasele mele nedispuse sa cedeze, am încercat sa racnesc câteva ordine pentru Michael si Richard. Richard aproape ca n-a fost de nici un folos. Nu facea fata durerii mele (sau „harababurii”, cum a numit mai târziu situatia), cu atât mai putin sa fie de ajutor la epiziotomie sau la folosirea înlocuitorului de forceps pe care îl obtinusem de la ramani. Michael, binecuvântat fie, cu transpiratia curgându-i de pe frunte în ciuda temperaturii racoroase din camera, s-a zbatut vitejeste sa-mi urmeze instructiunile uneori incoerente. A folosit scalpelul din trusa mea ca sa ma deschida mai mult si apoi, dupa doar o clipa de ezitare datorata abundentei de sânge, a gasit cu forcepsul capul lui Simone. A reusit cumva, la a treia încercare, atât s-o împinga înapoi în canalul de nastere, cât si s-o întoarca, astfel încât sa se poata naste.

3474