Titlu Opere Alese vol 1
Autor A.S. Puskin
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Opere Alese vol 1

Am fost însărcinaţi să priveghem oraşul. Dar cred că navem
mare lucru
de păzit: Pustiel
Moscova. Norodul a plecat Pe urma patriarhului, la monastire.
Cum crezi că va lua sfârşit această zarvă?
Cum va lua sfârşit? Nul
greu de priceput! Va mai striga puţin norodul,
va mai plânge Iar Boris va mai face nazuri, ca beţivul În faţa păhărelului de vin
şi apoi
Se vandura,
zmerit, coroana so
primească Şi ne va stăpâni la fel ca pânacum.
O lună a trecut de când sanchis
Cu sora lui, la monastire, scuturând
Din viaţa lui tot ce e pământesc; Nici patriarhul, nici boierii mari din Dumă Nu
izbutiră pânacuma săl întoarne.
Naude rugile şi plânsul Moscovei întregi Nici însuşi glasul marelui sobor al ţării.
Zadarnic se rugară şi de sora lui Pentru domnie săl
blagoslovească:
Trista ţarină, călugăriţă,
E neînduplecată ca şi el; Ianilpt
în suflet Boris îndârjirea lui!
Ceai
spune dacăntradevăr,
cârmuitorul Sa
săturat de grijile împărăţiei
Şi nu mai vrea un tron ce i se pare şubred?
ŞUI SCHI Aş spuneatuncea
căn
zadar A sângerat micuţul ţarevici
Dimitri —
Dacăl
aşa, putea să mai trăiască!
VOROTÂNSCHI Cumplită fărdelege! Oare Boris Săl
fi ucis pe ţarevici?
ŞUISCHI Dar cine altul?
Pe Cepciugov au cine la
împins? Cinea
trimis pe cei doi Bitiagovschi Şi
pe Cacealov? Însărcinat să plec la Uglici Am cercetat, la faţa locului, eu însumi.
Găsitam
proaspetele urme ale crimei, întreg oraşul cunoştea cumplita faptă.
Locuitorii toţi mărturiseau la fel Şiaş
fi putut, la reîntoarcere, numai cu un
cuvânt Săl
dau de gol, din umbra lui, pe ticălos!
VOROTÂNSCHI Dece nu lai
strivit atunci?
ŞUISCHI Mărturisesc,
Ma tulburat cu linişteal
neruşinată La care nu mă aşteptam. Ca un
nevinovat Se tot uita la mine, drept în ochii mei Şi măntreba,
intra în amănunte Şi mă făcea să spun eu singur basmul Pe care el mil
strecura săl spun!
VOROTÂNSCHI Rău ai făcut, Şuischi!
ŞUISCHI Ce puteam să fac?
Vreai să mă duc la ţar şi săl
pârăsc? Dar nu ştim toţi că bietul ţar
Feodor Pe toate le vedea prin ochii lui Şi prin urechea lui le auzea pe toate?
Chiar dacă eu laş
fi încredinţat de adevăr Lar
fi întors îndată Boris, iar pe
mine Mă surghiuneau şin
temniţă tăcută Mă gâtuiau la ceasul potrivit, Cum
au făcut cu moşul meu. Nu că mă laud, Dar prea puţin îmi pasă de surghiun,
de moarte. Nu sunt mişel, dar nici un dobitoc nu sunt Sămi
leg ştreangul de
gât pentru nimica toată!
VOROTÂNSCHI Acest omor e groaznic. Remuşcareal
roade Şi nundrăzneşte
treapta tronului so
urce, Călcând în sângele copilului nevinovat.
ŞUISCHI Nai
grijă! O să treacă! Nu se sfieşte Boris! Să vezi atuncea mare
cinste ceo
să cadă Pe capul nostru, pe Rusia toată!
Un rob, până dăunăzi, un Tătar, un ginere Al lui Maliuta, ginere de gâde,
El însuşi gâden
suflet, să mil
vezi Cum pune mâna po coroana şi hlamida,
Purtatăn
vremi de cneazul Monomah.
VOROTÂNSGHI E drept că nul
de neam. Noi doi suntem mai sus.
ŞUISGHI Te cred!
VOROTÂNSGHI Şuischi, Vorotânschi. Iată Doi cnezi adevăraţi!
ŞUISCHI Din sângele lui Ruric!
VOROTÂNSGHI Ascultă, cneaz Şuischi, dacă bine judecăm Noi avem
dreptul săl
urmăm lui ţar Feodor.
ŞUISCHI Mai mult ca Godunov!
VOROTÂNSCHI îmi dai dreptate, nu?
ŞUISCHI Ei bine, dacă Boris nu va isprăvi cu vicleşugul, Vom încerca să
tulburăm poporul, Ca el pe Godunov săl
părăsească; El are cnezi destui; din
rândurile lor Va trebui un alt ţar săşi
aleagă.
VOROTÂNSCHI Noi suntem mulţi, cei ce ne tragem din Varegi Dar nul
uşor să ne luptăm cu Godunov. Sa
dcsvăţat norodul să mai vadăn noi Pe cei
ce din stăpânitorii lui se trag. E mult de când slugărnicim la ţari, Moşiile pe
rând ni leam
pierdut, Iar Boris a ştiut mulţimile să prindă Prin dragoste, prin
teamă şi renume!
ŞUISCHI (se uită pe fereastră)
El endrăzneţ,
în vreme ce noi. Dar destul! Se reîntoarce gloatăn pâlcuri,
frământată. Să mergem, să vedem ceau hotărât.
PIAŢA ROŞIE Norodul UN OM E neînduplecat! Gonita
de la dânsul Şi pe
boieri şi pe episcopi şi pe patriarh. Zadarnic au bătut cu frunţile, pământul,
toţi; A tronului sclipirol înspăimântă!
ALT OM O, doamne, cine ne va cârmui, vai nouă! Nefericire nouă! Nu mai
avem ocrotitor!
AL TREILEA Dar iată, vine judele cel mai înalt, diacul El ne va spune ce a
hotărât al ţării sfat. NORODUL Tăcere! Hei, tăcere! Va vorbi diacul Dumei! Săl
auzim!

2336