Titlu In spatele usilor inchise
Autor B.A. Paris
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
In spatele usilor inchise

Sticla de șampanie atinge cu zgomot tejgheaua de marmură din bucătărie
făcându-mă să tresar. Mă uit la Jack, sperând să nu fi observat cât sunt de
agitată. Mă surprinde privindu-l și zâmbește.
— Perfect, spune el încetișor.
Mă ia de mână și mă duce la musafirii noștri care așteaptă. Când trecem
prin hol, văd crinul înflorit adus de Diane și Adam pentru grădina noastră. E
de un roz atât de frumos, încât sper ca Jack să-l planteze într-un loc din care
am să-l pot vedea de la fereastra dormitorului. Mă gândesc la grădină, mă
podidesc lacrimile și le înghit repede. Cum în seara asta sunt atâtea în joc,
trebuie să mă concentrez pe momentul prezent.
În camera de zi, un foc arde liniștit în căminul antic. E martie, dar încă e
răcoare și lui Jack îi place ca invitații noștri să se simtă cât mai confortabil.
— Casa voastră e cu adevărat extraordinară, Jack, spune cu admirație
Rufus. Nu crezi, Esther?
Nu-i cunosc nici pe Rufus, nici pe Esther. Sunt noi în zonă și în seara asta
e prima dată când ne întâlnim, de aceea sunt și mai emoționată. Dar nu-mi

permit să-l dezamăgesc pe Jack, așa că-mi fixez un zâmbet pe față, rugându-
mă ca ei să mă placă. Esther nu-mi întoarce zâmbetul, așa că bănuiesc că

amână evaluarea. Dar nu pot s-o condamn. Sunt sigură că, de când a intrat în
cercul nostru de prieteni, acum o lună, i s-a tot spus că Grace Angel, soția
eminentului avocat Jack Angel, este un exemplu perfect de femeie care are
tot – casa perfectă, soțul perfect, viața perfectă. În locul lui Esther, și eu aș fi
circumspectă în privința mea.
Ochii îmi cad pe cutia cu bomboane de ciocolată scumpă pe care tocmai a
scos-o din geantă și simt o undă de emoție. Nevoind să i le dea direct lui Jack,
mă îndrept ușurel spre ea, iar ea mi le întinde instinctiv.
— Mulțumesc, arată minunat, spun recunoscătoare, punând cutia pe
măsuță ca s-o deschid mai târziu, la cafea.
Esther mă intrigă. E total opusă lui Diane – înaltă, blondă, suplă, rezervată
– și nu pot să n-o respect pentru faptul că e prima persoană care pășește în
casa noastră și nu o ține întruna cu ce frumoasă este. Jack a insistat să aleagă
el casa, spunându-mi că avea să fie darul meu de nuntă, așa că am văzut-o
prima dată când ne-am întors din luna de miere. Deși îmi zisese că era
perfectă pentru noi, nu mi-am dat seama pe deplin ce voia să spună decât
când am văzut-o.

1809