Titlu Regele Furtunii
Autor Brendan Duffy
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Regele Furtunii

Pentru Nate, primăvara, zilele de sâmbătă înseamnă baseball. Colegii lui de echipă consideră că a juca pe câmp este înjositor, dar lui îi place. O dimineață petrecută urmărind lovirea puternică a mingilor cu bâta de baseball are pentru el un farmec ce izvorăște din contemplarea rotirilor acestora în aer și a felului în care acestea încetinesc după ce ating punctul maxim al parabolelor descrise de traiectoria lor. Nate nu este cel mai atent dintre jucători, dar se descurcă bine la bază, ca „hitter”. Este al treilea jucător RBI1 din echipa de juniori Greystone Lake a universității, iar când face mișcări de încălzire cu bâta, ovațiile galeriei sunt sincere. Mama, tatăl și fratele lui se află printre cei care ovaționează în această ultimă sâmbătă din aprilie. Este doar un meci amical cu North Hampstead, așa că prezența mamei lui în tribună e neobișnuită. Vine la meciurile oficiale, dar, în cele mai multe weekenduri, poate fi găsită afară, la soare, lucrând în grădina ei de legume. Fratele mai mic al lui Nate, Gabe, obișnuiește să se joace în iarbă în timp ce mama lui își bate capul cu plantele. Niciunul dintre ei nu se află astăzi în grădină, pentru că mama are o durere de spate, iar răsadurile ei pot supraviețui câteva zile și fără plivire. Pe Gabe nu-l deranjează acest lucru, pentru că lui îi place baseballul. 1 Run Batted In - număr de puncte marcate în urma loviturilor sale (în limba engleză în original, n.tr.). VP - 4 El numără de ceva vreme zilele până la ultimul meci din T-ball2 Nici tatăl nu poate ajunge la toate meciurile lui Nate, dar acesta este genul de zi care îți face fiecare celulă a trupului să cânte, iar el poate citi Times la fel de bine în răstimpurile când nu se întâmplă nimic interesant în joc, ca la masa din bucătărie. Echipa lui Nate câștigă datorită unei triple pe care el o reușește în ultima rundă. Deși confruntarea nu este una importantă, sunt exclamații admirative și zâmbete peste tot. Antrenorul îi dă lui Nate mingea victoriei, iar el se simte mândru că familia lui a fost acolo ca să-l poată vedea jucând atât de bine și câștigând. Mama îl numește eroul ei baseballist. Ce fel de plăcintă și-ar dori eroul ei la desert în seara aceea? La Wharf3 , pe chei, este o piață cu produse organice, așa că ea îi va prepara orice își dorește. Mama vrea să vadă mingea victoriei câștigată de Nate, iar acest lucru îl face să se simtă, de asemenea, mândru. Echipa lui joacă pe unul dintre terenurile liceului, în apropiere de centrul orașului Greystone Lake, iar de acolo până pe chei au de mers doar câteva minute cu vechiul Passat negru al tatălui său. De asemenea, Wharf se află la numai câteva minute distanță de casa familiei McHale de pe Great Heron Drive. Orașul, situat de-a lungul țărmului, nu e unul mare. E încă devreme pentru turiști în această lună a anului, și totuși piața este aglomerată. Clienții caută miere de albine, gemuri și produse de patiserie, în timp ce localnicii din zona Lake și din orașele învecinate cumpără mărfuri aduse de departe și pește proaspăt, pescuit din apele lor. Cerul e limpede precum cristalul și vântul cald adie plăcut, așa că tata sugerează să meargă cu toții la picnic pe un promontoriu. Familia nu face frecvent acest lucru, dar ziua aceasta e amețitor de frumoasă. Lacul sclipește în soare, iar de pe acea înălțime, orașul arată ca o nestemată montată în coroana munților.

2589