Mai aveam o simplă respiraţie şi se cocea de răsărit. M-am trezit dintr-odată. Alarma telefonului n-a apucat să sune. Mă inunda o spaimă groaznică. M-am uitat împrejur, dar nimic concret nu-mi producea frică. Am coborât în mine. Nu-mi simţeam sufletul. Magia neantului. Am tăiat întunericul nopţii cu privirea adormită. Aţipisem patru ore în cabana de la poalele muntelui, o construcţie austeră, cu 12 paturi într-o singură încăpere ridicată special pentru femeile care voiau să urce la mănăstire şi nu aveau voie să rămână acolo peste noapte. Temperatura scăzută îmi făcea nările să se lipească. Ochii îmi lăcrimau. Zăpada îmi trecea de genunchi. Îmi făceam cărare din dorinţa nebună de a ajunge mai repede. Peste noapte ninsoarea acoperise poteca. Cei care coborâseră cu o seară înainte fuseseră înghiţiţi deja de trecut. Zăpada înfometată devora urmele într-un ritm nebun. Ceaţa lăptoasă îmi intra prin haine. O simţeam cum ajunge până la piele, apoi cum se strecoară înăuntru şi-mi atinge inima. Îmi treceam mâna prin ea ca prin fum şi îi miroseam dezmăţul. Înaintam prin albul care sclipea între sfârşit de noapte şi început de zi, secundele acelea în care energiile pământului şi ale cerului ne vorbesc într-un anume fel, în limba de dincolo de cuvânt, în emoţii verzi, albastre şi roşii.
TOP 10 Cărți
Acum câțiva ani, am pățit o chestie ciudată. Eram în liceu și eram foarte îndră...
A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totu...
Colegiul păruse dintotdeauna ceva de o importanţă capitală, o parte esenţială care descrie valoar...
O carte tulburatoare, fascinanta, ce redeschide vechea discutie despre esenta raului uman. Desi d...
Frustrată, mă încrunt la imaginea mea din oglindă. Fir-ar el de păr — nu vrea să se a...
Nu reușeam să respir. Am avut încredere în acel om, am parcurs atâția kilometri...
ROBERT T. KIYOSAKI este copilul bogat al unor oameni săraci. El şi-a dorit dintotdeauna să nu mun...
Când el iese din baie, ea e deja trează, tolănită, în capul
oaselor, între...
n încăpere, totul urla că n‑aveam ce să caut acolo. Scările erau pe
cale să se năruie,...
Deşi era transpirată şi respira sacadat, nu părea
bolnavă. Pielea ei nu avea acel luciu atra...
Din taciunii secretelor, pasiunea se aprinde mistuitoare. Calma, rece, serioasa, Gisele Whitby st...
Romanul este specia literara a gneului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, co...