Titlu Ugly Love. Despre fata urata a iubirii
Autor Colleen Hoover
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Ugly Love. Despre fata urata a iubirii

Ai fost înjunghiată în gât, domnișoară.
Ochii mi se măresc și mă întorc încet spre domnul în vârstă
care stă în picioare, lângă mine. Apasă pe butonul de urcare al
ascensorului şi se uită la mine. Îmi zâmbește, apoi arată cu
degetul spre gâtul meu.
— Semnul tău din naştere, îmi explică.
Instinctiv, mâna mi se duce la gât şi ating semntul cât o
monedă aflat chiar sub ureche.
— Bunicul meu obişnuia să spună că locol unui semn din
naştere povesteşte cum a pierdut bătălia persoana din viața
anterioară. Presupun că tu ai fost înjunghiată în gât. Totuși, pun
pariu că a fost o moarte rapidă.
Zâmbesc, dar nu-mi dau seama dacă ar trebui să fiu speriată
sau amuzată. În ciuda subiectului un pic morbid cu care a
deschis conversaţia, nu poate fi atât de periculos. Postura lui
încovoiată și membrele tremurânde trădează faptul că nu poate
avea nici cu o zi mai puțin de optzeci de ani. Face câțiva pași
lenți spre unul dintre cele două scaune de catifea roşie, care
sunt lipite de perete, lângă lift. Geme când se aşază pe el, apoi
îşi ridică din nou privirea spre mine.
— Urci la etajul optsprezece?
Analizându-i întrebarea, ochii mi se îngustează. Cumva, știe
la ce etaj mă duc, deşi e prima dată când pun piciorul în acest
complex de apartamente şi, fără îndoială, este prima dată când
dau cu ochii de acest bărbat.
— Da, domnule, răspund cu precauţie. Lucraţi aici?
— Da, într-adevăr.

3

Face semn aprobator din cap spre ascensor şi privirea mi se
mută la numerele iluminate de deasupra lui. Mai sunt
unsprezece etaje până ajunge. Mă rog să vină mai repede.
— Apăs butoanele liftului, îmi explică. Nu cred că există
vreun titlu oficial pentru meseria mea, dar îmi place să spun că
sunt căpitan de zbor, pentru că trimit oamenii la o altitudine de
douăzeci de etaje.
Zâmbesc la auzul cuvintelor sale, deoarece fratele și tatăl
meu sunt amândoi piloţi.
— De cât timp sunteţi căpitanul de zbor al acestui ascensor?
îl întreb, în timp ce aştept.
Jur că ăsta este cel mai lent idiot de lift pe care l-am văzut
vreodată.
— De când am ajuns prea bătrân pentru a mă ocupa de
întreţinerea acestei clădiri. Am lucrat aici douăzeci şi trei de ani
înainte să devin căpitan. Acum, trimit oamenii spre etaje de
peste cincisprezece ani, cred. Proprietarul mi-a dat slujba asta
din milă, ca să mă ţină ocupat până mor.
Zâmbeşte pentru sine.
— Ceea ce n-a înțeles el este că Dumnezeu mi-a dat o
mulţime de lucruri minunate pe care să le realizez în viaţă şi,
acum, am rămas atât de mult în urmă, încât n-o să mor
niciodată.
Când, în sfârşit, uşile ascensorului se deschid, mă trezesc
râzând. Mă aplec să apuc mânerul valizei, apoi mă întorc încă o
dată spre el, înainte de a intra în lift.
— Cum te cheamă?

13139