Titlu Ambitii
Autor Dick Francis
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Ambitii

Jocheii care prizează de obicei cocaină nu pot câștiga Derby-ul.
Nu am prizat în viața mea cocaină!
Și cu toate acestea, mă aflam în picioare în fața omului ai cărui cai îi
călăream și care îmi spunea că nu mai are nevoie de serviciile mele. Era așezat
în spatele uriașului său birou vechi, acoperit cu hârtie, jucându-se nervos cu
unghiile de la degete. Avea mâini de un alb-gălbui, cu o piele foarte fină.
— Știu lucrul ăsta dintr-o sursă demnă de toată încrederea.
— Dar n-am făcut așa ceva! am protestat uluit. N-am luat niciodată nici
un fel de drog și în mod categoric nu cocaină. Nici măcar n-am fumat vreodată.
Nu este adevărat!
Mă privi rece, cu ochii atotștiutori ai bărbatului bogat, puternic, sigur pe
el și solid din punct de vedere fizic, care a moștenit un creier bun, o ditamai
bancă comercială și care antrenează cu brio cai de curse din pură obsesie.
Nu aveam încă vârsta de 18 ani în momentul acela și eram imatur pentru
vârsta mea, lucru pe care acum îl știu, deși atunci, firește, nu eram conștient
de asta. M-am simțit totuși neputincios în fața certitudinii lui nefondate și nu
aveam nici cea mai mică idee cum să reacționez.
— Sir Vivian..., am început cu disperare, dar m-a întrerupt scurt cu vocea
lui groasă, autoritară.
— Cară-te imediat, Benedict. Nu vreau ca în grajdurile mele să înceapă
să circule zvonuri despre un jocheu care ia droguri, chiar dacă este numai
amator și nici măcar unul prea bun. M-a văzut cum tresar, dar a continuat
nemilos. N-ai să fii niciodată un jocheu de clasă. În primul rând, ești prea înalt
sau cel puțin ai să fii într-un an, cel mult doi, și, sincer, pari cât se poate de
stângaci călare pe cai. Ești tot numai brațe și picioare. În mâinile tale, până și
săritura celui mai echilibrat cal devine un fel de bălăbăneală. Având în vedere
lucrul ăsta și reputația ta absolut nesatisfăcătoare... Ei bine, nu vreau să mai
ai nici o legătură cu grajdurile mele.
Îl priveam stupefiat, mai rănit de aprecierea lui brutală referitoare la lipsa
mea de abilitate într-ale călăriei, lucru ce ar fi putut fi dovedit, mai curând
decât de acuzațiile că luam droguri, ceea ce n-ar fi putut fi demonstrat.

În jurul meu, pereții familiari ai biroului păreau să se volatilizeze,
lăsându-mă izolat, cu o inimă care bătea să-mi spargă pieptul și fără să-mi
mai simt câtuși de puțin picioarele.
Toate fotografiile înrămate ale câștigătorilor din trecut, toate rafturile cu
cărți și tapetul de hârtie de culoare oliv au dispărut.
Nu vedeam decât fața de piatră, a cărei gură punea capăt visului de multă
vreme nutrit de a câștiga toate cursele de la "Grand National" în jos.

Cred că 17 ani este aproape cea mai indicată vârstă pentru retezarea
genunchilor ambițioși. Numai că în clipa în care securea a comis secționarea,
n-am simțit deloc acest lucru.
— Afară, continuă sir Vivian Durridge, arătându-mi cu degetul pe
fereastră, te așteaptă o mașină. Șoferul spune că are un mesaj pentru tine.
Te așteaptă de mai bine de o oră, în timp ce tu erai la antrenament.
I-am urmărit cu privirea direcția degetului și am văzut, dincolo de
pietrișul impozantei alei prin care se intra în domeniul lui cu portaluri, o mașină
neagră, mare, în care nu se afla decât un șofer cu șapcă cu colțuri.
— Cine este? am întrebat fără nici o expresie.
Vivian Durridge fie nu știa, fie nu voia să-mi dezvăluie.
— Când pleci, îl poți întreba, a zis el.
— Dar, domnule..., am început din nou, dar m-am oprit, dându-mi seama
că nu puteam face altceva decât să continui să neg lipsa lui de încredere.
— Te sfătuiesc să încetezi și să o ștergi imediat, zise făcând un gest prin
care-mi indica să plec. Iar acum, am treabă.
Și-a îndreptat hotărât privirea în jos, spre birou, și m-a ignorat total, iar
după câteva secunde am ieșit clătinându-mă pe strălucitoarea ușă, cu clanță
aurită.

2502