A fost odată ca niciodată un bărbat pe nume Jack Gilbert – cu care, din păcate, nu sunt rudă.
Jack Gilbert a fost un mare poet, dar dacă n-aţi auzit niciodată de el nu vă faceţi griji. Nu-i vina
voastră. Niciodată nu l-a interesat prea tare să fie cunoscut. Eu însă am auzit de el şi l-am iubit din tot
sufletul de la o distanţă respectuoasă, aşa că îngăduiţi-mi să vă spun câte ceva despre asta.
Jack Gilbert s-a născut la Pittsburgh în 1925 şi a crescut în mijlocul fumului, zgomotului şi uzinelor
acestui oraş. În tinereţe a muncit prin fabrici şi oţelării, însă de la o vârstă fragedă s-a simţit chemat să
scrie poezie. A răspuns fără şovăire acestei chemări. A devenit poet aşa cum alţii se călugăresc: a făcut-o
ca pe o faptă de evlavie, ca pe un act de iubire; şi-a făgăduit să caute toată viaţa harul şi transcendenţa. Şi
cred că e un mod foarte bun de a deveni poet. Sau de a deveni orice, absolut orice vorbeşte inimii tale
sau te face să te simţi viu.
Jack putea să ajungă celebru, dar nu asta l-a interesat. Avea talentul şi charisma necesare, dar i-a lipsit
apetitul. Prima lui antologie, publicată în 1962, a câştigat prestigiosul premiu Yale Younger Poets şi a
fost nominalizată la Premiul Pulitzer. Mai mult, Jack a cucerit atât publicul, cât şi criticii, ceea ce nu e
deloc uşor pentru un poet modern. Avea ceva care-i atrăgea pe oameni şi-i ţinea subjugaţi. Era chipeş,
pasionat, sexy, scânteietor pe scenă. Era un magnet pentru femei şi un idol pentru bărbaţi. A fost
fotografiat pentru Vogue – arăta superb şi romantic. Lumea era înnebunită după el. Ar fi putut fi şi vedetă
rock.
El însă a dispărut. Nu voia să se lase tulburat de prea multă agitaţie. Mai târziu a spus că-l plictisise
celebritatea – nu fiindcă era imorală sau degradantă, ci pur şi simplu fiindcă era exact la fel în fiecare zi.
Căuta ceva mai bogat, mai complex, mai variat. Aşa că s-a retras. S-a dus să trăiască în Europa şi a stat
acolo douăzeci de ani. A locuit o vreme în Italia, o vreme în Danemarca, dar în cea mai mare parte a
timpului a locuit în coliba unui cioban, pe un vârf de munte, în Grecia. Acolo a contemplat tainele
veşnice, a privit cum se schimbă lumina şi şi-a scris poeziile în intimitate. A avut poveştile de dragoste,
obstacolele şi izbânzile lui. Era fericit. S-a descurcat cumva, muncind ici şi colo. N-avea nevoie de mult.
Şi-a lăsat numele să cadă în uitare.
După două decenii, Jack Gilbert a revenit şi a publicat o altă antologie de poeme. Încă o dată, lumea
literară s-a îndrăgostit de el. Încă o dată, ar fi putut ajunge celebru. Încă o dată a dispărut – de data
aceasta pentru zece ani. Avea să urmeze mereu acest tipar: se izola, apoi publica ceva sublim, după care
se izola din nou. Era ca o orhidee rară ce înfloreşte doar o dată la câţiva ani. Nici pomeneală să-şi fi
făcut vreodată publicitate. (În unul dintre puţinele lui interviuri, Gilbert a fost întrebat cum credea că îi
afectase cariera această detaşare de lumea editorială. A râs şi a zis: „Presupun că mi-a fost fatală.“)
Nu aş fi auzit niciodată de Jack Gilbert dacă, destul de târziu în viaţă, nu s-ar fi întors în America şi –
din motive pe care nu le voi cunoaşte niciodată – n-ar fi acceptat un post temporar de profesor de scriere
creativă la Universitatea din Tennessee, Knoxville. S-a întâmplat ca în anul următor, 2005, să preiau
aceeaşi funcţie. (Prin campus circula o glumă despre „catedra Gilbert“.) Am găsit cărţile lui Jack Gilbert
în biroul meu – care mai înainte îi aparţinuse. Era ca şi cum încăperea mai păstra căldura prezenţei lui. I-
am citit poemele şi am fost copleşită de măreţia lor şi de faptul că stilul său îmi amintea de Whitman.
(„Trebuie să riscăm desfătarea“, a scris. „Trebuie să avem încăpăţânarea de-a simţi bucuria în furnalul
neîndurător al acestei lumi.“)
TOP 10 Cărți
Acum câțiva ani, am pățit o chestie ciudată. Eram în liceu și eram foarte îndră...
Colegiul păruse dintotdeauna ceva de o importanţă capitală, o parte esenţială care descrie valoar...
A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totu...
O carte tulburatoare, fascinanta, ce redeschide vechea discutie despre esenta raului uman. Desi d...
Romanul este specia literara a gneului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, co...
Frustrată, mă încrunt la imaginea mea din oglindă. Fir-ar el de păr — nu vrea să se a...
Nu reușeam să respir. Am avut încredere în acel om, am parcurs atâția kilometri...
n încăpere, totul urla că n‑aveam ce să caut acolo. Scările erau pe
cale să se năruie,...
Din taciunii secretelor, pasiunea se aprinde mistuitoare. Calma, rece, serioasa, Gisele Whitby st...
De ce apare aceastã carte? De ce se simte nevoia unei discuþii ample având ca...
JET LUELLYN răsuci volanul somptuoasei sale limuzine argintii la intersecţia Telford şi ieşi de p...
Tot ceea ce faceți implică activitatea creierului - modul de a gândi, de a simţi sau de a a...