Titlu Eternul Sot
Autor Feodor Mihailovici Dostoievski
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Eternul Sot

Sosi vara, iar Velceaninov – în ciuda aşteptărilor sale – se văzu reţinut la
Petersburg. Călătoria plănuită de dânsul în sudul Rusiei fusese zădărnicită şi
sfârşitul procesului său nici nu se întrezărea. Procesul acesta – o pricină cu
moşia – căpătase o întorsătură cât se poate de proastă. Cu vreo trei luni mai
înainte, lucrurile păreau cât se poate de simple, aproape fără nici un risc, dar
dintro dată totul se schimbă. „Aşai acuma, toate au început să se schimbe în
rău!” repeta adesea Velceaninov, cu răutate, fraza asta. Tocmise un avocat
priceput, bine plătit, celebru şi nu se uita la bani. Dar, nerăbdător şi plin de
neîncredere, se apucă să se ocupe singur de proces. Alcătuia şi scria jalbe, pe
care avocatul le arunca la coş. Alerga pe la autorităţi, culegea informaţii, şi,
probabil, încurca lucrurile, pentru că în cele din urmă avocatul începu săi
facă reproşuri şi săl trimită în viligiatură. Dar el nu se putea hotărî să plece la vilă,
în viligiatură. Praful, zăpuşeala, nopţile albe care zdruncină nerviiiată
cu ce se desfăta el la Petersburg. Locuia undeva în preajma Teatrului Balşoi, întrun
apartament închiriat de curând, care nui era pe plac, „nimic numi reuşeşte!”
spunea el. Ipohondria îi sporea zi de zi; de altfel, avea de mult înclinare pentru
starea asta sufletească.
Era un om care trăise intens şi din plin, trecut de mult de prima tinereţe,
avea vreo treizeci şi opt sau treizeci şi nouă de ani, iar această „bătrâneţe”, cum
îi spunea el, venise „aproape pe neaşteptate”. Singur înţelegea că îmbătrânise
nu atât datorită numărului anilor, ci – ca să zicem aşa – prin calitatea acestora
şi că, chiar dacă începuseră săl
lase puterile, asta era mai mult pe plan
spiritual decât fizic. Ca înfăţişare arăta şi acum chipeş.

2949