Titlu Cartea nelinistirii
Autor Fernando Pessoa
Categorie Diverse
DOWNLOAD PDF
Cartea nelinistirii

Un umil functionar din Lisabona, care isi castiga existenta traducand scrisori comerciaie in engleza sau franceza pentru tot I'elul de firme marunte din cartierul Baixa, in zona de jos a ora- snlui, si-a notat timp de mai bine de doua decenii intamplarile fata relief din care se alcatuia viata lui sociala, dar si extraordinar de complexele ganduri si reverii care agitau viata lui spirituals. De la bun inceput a gasit de cuviinta sa faca un pas inapoi din propria sa persoana civila, atribuindu-i altcuiva aceste insem- nari, recurgand deci la procedeul unei false paternitati, de care se mai slujisera, e drept, atatea jurnale si confesiuni romanesti inaintea lui. Doar ca autorul inventat pastra suficiente trasaturi comune cu adevaratul autor al jurnalului (amandoi erau orfani, celibatari, contopisti singuratici si obisnuiti ai catorva cafenele din centrul comercial al orasului), din care pricina Pessoa insusi recunostea ca acest Soares li era numai pe jumatate o persoana straina. Era vremea cand Pessoa se „multiplicase“ deja in fai- moasa lui familie de heteronimi, autori de sine statatori inven- tati de el, carora le atribuise biografii, scrieri consistente si cate un stil propriu, punandu-i chiar in relatii publice, atestate de presa vremii, ei intre ei si ei cu genitorul lor, de asemenea. Pessoa numea aceasta extindere a propriei sale persoane (in portugheza „pessoa“ inseamna „persoana“) un „teatru in oameni vii“ - drama emgente- fiindca, spre deosebire de un text dramatic care urea personaje fictive pe scena, autorul considera ca viata lui devenise un soi de dramatizare cu avatari, un spectacol evolutiv compus din acesti „heteronimi“. Putini dintre contemporanii lui Pessoa puteau banui 7 amploarea preocuparilor acestui foarte secret scriitor sau natura spectacolului literar-ontologic in care se angajase - un autor ce se extindea singur cat o intreaga generatie, punand in scena si comedia literaturii, cum nimeni altul nu o mai facuse. lata ca in paralel cu acea dramatizare a propriei sale biogra- fii-opera (concretizata intr-o cantitate impresionanta de poeme, texte de teatru, texte critice sau consideratii despre arta, toate exceptionale), despre care unii din apropiatii sai mai stiau cate ceva, inventivul Pessoa recurge si la proza. Dar nu de dragul de a pasi in fictiunea narativa, fiindca a scrie i se parea un exercitiu de o hamletiana vacuitate, ci mai mult pentru diversificarea ace- luiasi experiment teatral, care este in primul rand un elogiu al virtualitatii. De la bun inceput le lipseste fragmentelor de proza orice plan de constructie, orice fir narativ, sau vreo trama care sa le orienteze. Suntem indemnati la o aventura statica si extatica, ca zbaterile unei fantani arteziene, si ni se inoculeaza sentimentul inutilitatii, al lipsei de valoare de care se simte coplesit autorul-na- rator. E, totusi, un personaj special, un „disident fata de viata“, un mare pasiv care considera ca orice initiativa este nu doar sor- tita esecului, dar devine si o „grosolanie“ in absolut, o vanitate a propriei sale futilitati. De mai multe ori ni se spune ca suma de insemnari care se aduna nu are nici o noima, ca e un exercitiu inutil si dezlanat. Dar fragmentele sporesc, si vedem treptat ca apa- renta lipsa de constrangeri care le face posibile este si sursa lor de libertate, principiul generos care le proiecteaza direct intr-o zona metafizica la antipodul mizeriei si al insignifiantei sociale in care se permanentizeaza autorul lor. Iar apoi, cu toate conota- tiile negative si dincolo de scepticismul dizolvant al acestuia, care considera ca a trai este „o eroare metafizica a materiei, o negli- jenta a actiunii“ (99), nu o data vedem si ambitia investita, totusi, in aceste compuneri, intentia autorului de a ne demonstra ca „arta“ prozei e cel mai complex exercitiu creator, o adevarata „cala- torie primordiala a spiritului", chiar daca e continuta in

1580