Titlu Dune 3 - Copiii Dunei
Autor Frank Herbert
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Dune 3 - Copiii Dunei

O PATĂ DE LUMINĂ APĂRU pe covorul gros, roşu, care acoperea solul stâncos al grotei. S-ar fi zis că lumina nu avea o sursă anume, că exista doar în urzeala roşie din fibră de mirodenie. Era un cerc iscoditor, cu diametrul de vreo doi centimetri, ce se mişca de colo-colo, deformându-se uneori, devenind oval. Întâlnind marginea verde închis a unui culcuş, pata se ridică brusc, se prelinse peste o pătură verde. Pătura acoperea un copil cu părul roşcat, a cărui faţă vădea încă, în jurul gurii generoase, rotunjimi de prunc ― un chip care n-avea nimic din tradiţionala slăbiciune ascetică a fremenilor, dar nici nu era umflat de apă, ca al celor străini de această lume. Când pata de lumină trecu peste pleoapele închise, copilul tresări. Lumina se stinse. Acum, nu se mai percepea decât o respiraţie regulată şi, răzbătând slab, de departe, clipocitul liniştitor al picăturilor de apă care cădeau în bazinul capcanei de vânt, sus de tot, deasupra tavernei. Lumina reveni, un pic mai mare, parcă mai vie. De această dată, i se desluşea sursa, ca şi mişcările ce-o orientau. O siluetă cu glugă se contura în cadrul arcuit al pasajului de la capătul încăperii. Din nou, pata de lumină se prelinse prin cameră, tatonând, căutând. Părea, în acelaşi timp, ameninţătoare, nervoasă, nemulţumită. Evită copilul adormit, poposi o clipă pe grilajul de aerisire dintr-un colţ al tavanului, scotoci printre faldurile draperiilor în auriu şi verde, care mascau pereţii de stâncă. Apoi, pentru a doua oară, lumina dispăru. Cu un foşnet indiscret, de stofă, silueta se deplasă, se opri lângă unul dintre montanţii arcadei. Din această clipă, orice membru al sietchului Tabr nu s-ar mai fi îndoit că silueta era a lui Stilgar, Naibul, tutorele gemenilor orfani care, într-o zi, aveau să moştenească hlamida tatălui lor, Paul Muad'Dib. Deseori, noaptea, Stilgar venea, astfel, să le inspecteze sălaşul, începând întotdeauna cu odaia Ghanimei, pentru a trece apoi la cea în care dormea Leto, ca să se asigure că nu-i pândea nici o ameninţare.

3297