Titlu Locuri întunecate
Autor Gillian Flynn
Categorie Detective
DOWNLOAD PDF
Locuri întunecate

Am în mine o răutate palpabilă, ca un organ. Spin-
tecă-mi burta și s-ar putea să alunece afară, cărnoasă și

întunecată, să cadă pe dușumea și s-o calci în picioare. E
sângele familiei Day. Ceva nu-i cum trebuie cu el. N-am
fost niciodată o fetiță cuminte, iar după crime treaba s-a

stricat și mai mult. Libby, Micuța Orfelină, a crescut po-
sacă și molatică, dată în grijă de la o rudă la alta — rude

mai îndepărtate, veri de-al doilea, surori ale bunicilor și
prieteni de-ai prietenilor —, înțepenită prin tot soiul de
rulote sau ferme împuțite din lungul și latul Kansasului.
Eu, ducându-mă la școală cu hainele purtate ale surorilor
mele moarte. Cămăși cu subsuori gălbejite. Nădragi cu
tururile lăsate, largi de te apuca râsul, atârnați pe mine cu
o curea răpănoasă, strânsă până la ultima gaură. În pozele

cu clasa, părul mi-era mereu în dezordine — bentițe alan-
dala, rătăcite printre șuvițele de păr ca niște obiecte arun-
cate de vânt în hățișuri — și aveam mereu pungi umflate


sub ochi, pungi de bețivancă. Poate și niște buze lăsate în
jos, ciudoase, pe unde-ar fi trebuit să fie zâmbetul. Poate.
N-am fost un copil adorabil și, când m-am făcut
mare, m-am transformat într-un adult absolut nesuferit.

Dacă ai face un desen cu sufletul meu, ar ieși o mâzgă-
leală cu colți.

Era un martie nasol, plin de umezeală, și atârnam în

pat gândindu-mă să mă omor, un obicei drag mie. Reve-
rie de după-amiază: o pușcă de vânătoare, gura mea, un

pocnet și capul zvâcnindu-mi o dată, de două ori, sânge

pe pereți.Trosc, pleosc. „Voia să fie îngropată ori inci-
nerată?“, avea să întrebe lumea. „Pe cine să chemăm la

înmormântare?“ Și n-avea să știe nimeni. Oamenii, care-
or fi fost, urmau să se uite la pantofii sau la umerii altora

până se lăsa tăcerea, după care cineva avea să scoată la

iveală un vas cu cafea, în grabă și cu suficientă zdrăngă-
neală. Cafeaua se potrivește de minune cu morțile subite.

Am scos un picior de sub așternuturi, dar nu mă pu-
team hotărî să-l pun pe podea. Sunt în depresie, presu-
pun. Am tot fost deprimată, presupun, de vreo douăzeci

și patru de ani. Simt pe undeva, pe dinăuntru, o versiune
mai bună a mea — ascunsă pe după ficat sau lipită pe splina
trupului meu pricăjit, ca de copil —, o Libby care-mi spune
să mă ridic odată din pat, să fac ceva, să mă maturizez,
să merg mai departe. Însă, de obicei, răutatea învinge.
Fratele meu mi-a măcelărit familia când aveam șapte ani.
Mami, două surori, duse într-o clipită: poc-poc, țac-țac,
hâc-hâc. După asta n-a mai trebuit să fac mare lucru, nu
se aștepta nimeni la nimic.

2343