De multe ori te bucuri prea devreme şi te căieşti prea târziu”. De ce mi-o fi venit gândul ăsta? Eu de
bucurat nu m-am bucurat niciodată, nici prea devreme, nici târziu, nici prea târziu. Pentru că nu ştiu să mă
bucur. Şi de râs, râd foarte rar. Am citit cândva, într-o carte, că omul plânge mult mai uşor decât râde; în
consecinţă, unui autor dramatic îi e mult mai uşor să compună o piesă care să-ţi stoarcă lacrimi decât una
care să te facă să râzi. Comedia aproape c-a dispărut şi nu doar pe la noi, pe-aici, prin Est, pe la
„boşimani”, dar peste tot, şi la ăia îmbuibaţi şi occidentali! Să-mi caut motiv de căinţă? N-am făcut nimic
reprobabil. M-am măritat o dată, îndrăgostită fiind. Aveam nouăsprezece ani, săraca de mine. Şi pânatunci
nu mă plimbasem cu nimeni de mână. Perioada romantică o sărisem. O ratasem. Amorul meu
începea cu sfârşitul. Dezamăgirea a venit curând, chiar înainte de-a o naşte pe Maria – la douăzeci de ani.
Orfană de tată, mort pe front, crescută-n greutăţi, mereu flămândă, mereu dezamăgită de colegi, de
profesori, de vecini, coaptă la soarele sufocant al stalinismului, speriată să nu rămân fată bătrână, m-am
măritat degrabă. Nu pot să spun că nu eram îndrăgostită de Alexandru când l-am luat, dar argumentul
decisiv era teama de-a nu rămâne fată bătrână.
Alexandru m-a lăsat, fiindc-a făcut o pasiune pentru-o actriţă, ce e drept talentată şi frumoasă. A doua
oară m-am măritat cu cel mai vechi prieten al meu. A mers bine, chiar foarte bine căsătoria noastră, până
i-a plecat lui Tudor băiatul în Statele Unite. Tudor a-nceput să bea. A dat Dumnezeu şi-a rămas şi el în
Statele Unite. Cu Tudor m-am măritat, fiindcă treceam printr-o pasă proastă şi, probabil, ca să dau o tentă
optimistă existenţei mele. Când m-am măritat cu Tudor, mi-am amintit o replică-a lui Alexandru Bujor, în
legătură cu Ileana Sachelarie: „Toate cărţile ei sunt atât de triste. Totul e-un eşec. E obositoare lipsa asta,
sărăcia asta lucie de fericire”. Nu mai are nicio importanţă de ce-am făcut-o. Ca să mă conformez
reţetelor date producătorilor de la Hollywood, de înaltele autorităţi de stat americane, pe vremea crizei
din ’29-’33: happy end! Era şi-aşa lumea demoralizată, ce s-o mai fi demoralizat şi cu filmele. Trebuia
să-nvingă binele, virtutea, cinstea. Îi înţeleg pe unii care, zicând „ca-n filme”, se gândesc la ceva ce n-are
nicio legătură cu platitudinea deprimantă şi coruptă a realităţii. Deci, m-am măritat a doua oară pentru a
ilustra ideea happy-end-ului! A speranţei atât de constructive!
TOP 10 Cărți
Acum câțiva ani, am pățit o chestie ciudată. Eram în liceu și eram foarte îndră...
Colegiul păruse dintotdeauna ceva de o importanţă capitală, o parte esenţială care descrie valoar...
A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totu...
O carte tulburatoare, fascinanta, ce redeschide vechea discutie despre esenta raului uman. Desi d...
Romanul este specia literara a gneului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, co...
Frustrată, mă încrunt la imaginea mea din oglindă. Fir-ar el de păr — nu vrea să se a...
Nu reușeam să respir. Am avut încredere în acel om, am parcurs atâția kilometri...
n încăpere, totul urla că n‑aveam ce să caut acolo. Scările erau pe
cale să se năruie,...
Din taciunii secretelor, pasiunea se aprinde mistuitoare. Calma, rece, serioasa, Gisele Whitby st...
De ce apare aceastã carte? De ce se simte nevoia unei discuþii ample având ca...
JET LUELLYN răsuci volanul somptuoasei sale limuzine argintii la intersecţia Telford şi ieşi de p...
Tot ceea ce faceți implică activitatea creierului - modul de a gândi, de a simţi sau de a a...