Titlu Povesti nemuritoare
Autor Ion Creanga
Categorie Diverse
DOWNLOAD PDF
Povesti nemuritoare

Cenuşăreasa

A FOST ODATĂ un om putred de bogat şi omului ăstuia s‑a întîmplat să‑i cadă nevasta greu bolnavă. Şi cînd a simţit că i s‑apropie sfirşitul, femeia şi‑a chemat la căpătîi singurul ei copil, o fetiţă, şi i‑a spus:

—  Draga mamei, orice ţi s‑ar întîmpla, cată să fii întot­deauna bună şi cu sufletul neîntinat.

Acestea zicînd, femeia îşi mai privi o dată copila şi închise ochii pentru vecie. Fetiţa se ducea în fiecare zi la cimitir şi plîngea amar la mormîntul maică‑si. Cînd veni iarna, zăpada se aşternu ca o maramă albă peste mormînt, iar în primăvară, cînd razele soarelui o topiră, omul îşi şi luă o altă nevastă.

Femeia asta de‑a doua îşi aduse în casă cele două fete pe care le avea. Fetele, nu‑i vorbă, erau frumoase, dar pe cît de luminos le era chipul, pe atît de întunecat şi plin de răutate le era sufletul. Pentru fata cea vitregă începură a curge, de‑aci înainte, zile pline de amărăciune.

—  Ce, proasta asta se cade să stea cu noi în odaie?! o bruftuluiră fetele. Cine vrea să mănînce n‑are decît să mun­cească! La bucătărie cu ea, că acolo i‑e locul!...

Îi luară straiele ei cele frumoase şi‑o îmbrăcară c‑o vechitură de rochie cenuşie şi‑o încălţară cu nişte papuci de lemn.

—  Ian priviţi la domniţa asta mîndră, ce gătită e!... stri­gară fetele maşterei, luînd‑o în rîs.

Şi‑o duseră în bucătărie, într‑un alai de batjocuri. Aci o puseră să robotească din greu, de dimineaţă şi pînă cădea noaptea: să se scoale pînă‑n ziuă, să care apă, să aprindă focul, să facă demîncare şi să spele rufele. Şi ca şi cum asta n‑ar fi fost de ajuns, cîte şi mai cîte nu mai puneau la cale cele două surori haine, ca să‑şi bată joc de ea şi s‑o necăjească într‑una. Iar cînd nu mai prididea de cîtă treabă avea de făcut, ele zvîrleau lintea şi mazărea în cenuşă, de trebuia apoi s‑o aleagă bob cu bob.

1380