Titlu Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere
Autor Jennifer E. Smith
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Probabilitatea statistica de a te indragosti la prima vedere

Sunt atâtea posibilităţi ca totul să fi putut decurge altfel. Să ne imaginăm ce-ar fi fost dacă ea n-ar fi uitat cartea. Nar mai fi fost nevoită să intre înapoi în casă, în timp ce mama aştepta afară, cu motorul maşinii pornit emanând un nor de gaze de eşapament prin arşiţa după-amiezii târzii. Sau chiar înainte de asta: să ne imaginăm că n-ar mai fi aşteptat ca să-şi probeze rochia, şi ar fi observat mai devreme că are bretelele prea lungi, astfel încât mama să nu mai fie nevoită să-şi care după ea vechea trusă pentru cusut, transformând masa din bucătărie într-o masă pentru operaţii, într-o tentativă de a mai salva sărmana bucată de mătase purpurie, lipsită de viaţă, în chiar ultimul moment. Sau mai târziu: dacă ea nu s-ar fi ales cu o tăietură de hârtie când şi-a imprimat biletul, dacă nu şi-ar fi pierdut încărcătorul telefonului, dacă n-ar fi fost aglomeraţie pe autostrada către aeroport. Dacă n-ar fi trecut de ieşirea de pe autostradă, sau dacă n-ar fi bâjbâit cu monedele pentru taxă, de douăzeci şi cinci de cenţi, care i se rostogoliseră pe sub scaun, în timp ce oamenii din maşinile aflate în spatele lor se lăsau cu toată greutatea pe claxoane. Dacă rotiţele valizei ei n-ar fi fost descentrate. Dac-ar fi alergat doar cu un pic mai repede către poartă. Cu toate că e posibil ca oricum să nu fi contat. Poate că întreaga succesiune de întârzieri din ziua aceea a fost fără noimă, şi dacă nu s-ar fi întâmplat unul dintre acele lucruri, atunci, pur şi simplu, s-ar fi întâmplat un altul: vremea de deasupra Atlanticului, ploaie în Londra, nori de furtună care să zăbovească doar cu o oră în plus, înainte de a-şi vedea de drum. Hadley nu crede cu prea mare tărie în lucruri ca soartă sau destin; dar, la drept vorbind, ea nici în punctualitatea industriei aeronautice nu prea crede, de asemenea. În definitiv, cine a mai auzit să plece un avion la timp? Nu mai pierduse avionul niciodată în viaţa ei. Nici măcar o dată. Dar când, în sfârşit, a ajuns la poartă în seara aceea, a făcut-o doar ca să-i găsească pe operatori în timp ce încuiau uşa şi închideau computerele. Ceasul de deasupra lor arăta 6:48, şi imediat dincolo de fereastră se zărea avionul, ca o mătăhăloasă fortăreaţă metalică; era clar, după privirile celor din jur, că nimeni nu s-ar mai fi putut urca în chestia aia. Întârziase patru minute, ceea ce nu pare chiar atât de mare lucru, când stai să te gândeşti: cât o pauză pentru reclame, sau recreaţia de la şcoală, sau intervalul de timp necesar pentru încălzirea unui preparat la microunde. Patru minute nu înseamnă nimic. În absolut fiecare zi, în absolut fiecare aeroport, există persoane care-şi prind avionul în absolut ultima clipă, răsuflând greu în timp ce-şi lasă bagajele şi apoi se trântesc pe locurile lor, suspinând de uşurare, în timp ce avionul se lansează în direcţia cerului. Dar nu e şi cazul lui Hadley Sullivan, care-şi lasă rucsacul să-i alunece din mână, stând la fereastră şi privind cum se desprinde avionul de rampa asemănătoare unui acordeon, cu botul rotindu-se, îndreptându-şi aripile către pistă, fără ea. Dincolo de ocean, tatăl ei ţine un ultim toast, iar personalul cu mănuşi albe al hotelului lustruieşte argintăria pentru festivitatea de mâine seară. În spatele ei, băiatul cu un bilet pentru locul 18C la următoarea cursă spre Londra muşcă dintr-o gogoaşă pudrată cu zahăr, fără să-i pese de praful alb care i se aşterne pe cămaşa albastră. Hadley închide ochii, doar pentru o clipă, iar atunci când îi redeschide, avionul a dispărut.

7290