Titlu Uite asa arata fericirea
Autor Jennifer E. Smith
Categorie Diverse
DOWNLOAD PDF
Uite asa arata fericirea

Nu se deosebea chiar atât de mult de un circ, şi sosise în oraş într-un mod foarte asemănător. Numai că, în loc de elefanţi şi de girafe, aveau camere de filmat şi microfoane. În loc de clovni, de cuşti şi de sârme pentru echilibristică, erau asistenţi de producţie şi rulote şi metri peste metri de cabluri groase. Părea ca o magie felul în care au apărut aşa, ca din neant, adunându-se atât de repede, încât până şi cei care-i aşteptau au fost luaţi prin surprindere. Şi, pe măsură ce lumea din Henley s-a adunat să privească, până şi cei mai plictisiţi dintre membrii echipei de filmare au fost cuprinşi de un uşor fior de nerăbdare, ca un slab curent electric care părea să pulseze prin oraş. Ei se obişnuiseră să filmeze prin locuri ca Los Angeles şi New York, oraşe în care localnicii se ţin la distanţă de ei, bombănind despre circulaţie şi despre dispariţia locurilor de parcare, clătinând dezaprobator din capete la vederea uriaşelor reflectoare care înăbuşă întunericul. Există locuri pe lume în care filmările nu înseamnă nimic mai mult decât o sâcâială, o deranjantă întrerupere a vieţii normale. Însă localitatea Henley, din statul Mâine, nu face parte dintre ele. Era luna iunie, aşa că mulţimea care se adunase să vadă cum descarcă oamenii camioanele era destul de numeroasă. Nivelul populaţiei oraşului creştea şi scădea în stilul fluxului şi refluxului. Pe durata iernii, permanenţii flecăreau în jurul prăvăliilor goale, strânşi grămadă împotriva gerului venit dinspre apă. Numai că, de îndată ce se aşternea vara, populaţia se umfla de patru sau cinci ori faţă de mărimea ei normală, şuvoaiele de turişti umplând din nou magazinele cu suveniruri şi căsuţele şi motelurile cu mic dejun inclus aliniate de-a lungul coastei. Henley e ca un uriaş urs care hibernează, moţăind pe durata lungilor ierni, înainte de a reveni la viaţă în aceeaşi perioadă călduroasă din fiecare an. Aproape toată lumea din oraş aşteaptă cu nerăbdare Ziua Eroilor3, când anotimpurile se pregătesc pentru schimbare, şi obişnuita frenezie de trei luni a amatorilor de plimbări cu barca şi de pescuit, a celor veniţi în luna de miere sau doar în vacanţă, îşi începe invazia. Totuşi, lui 3 Memorial Day, sărbătoare oficială în S.U.A. Prin care se comemorează soldaţii americani morţi în luptă, sau în timp ce-şi satisfăceau stagiul militar. Prin tradiţie, este fixată în ultima zi de luni din mai. Ellie O’Neill ziua aceasta i-a provocat totdeauna groază, iar acum, când încerca să-şi facă loc printre nodurile îndesate de lume din piaţa oraşului, îşi amintea şi de ce. În extrasezon, oraşul era al ei. Însă în această pârjolitor de caniculară zi de la începutul lui iunie, el le aparţinea din nou străinilor. Iar în vara asta urma să fie mai rău ca oricând. Fiindcă, în vara asta, aici avea să se turneze un film. Câţiva pescăruşi se roteau în viteză deasupra şi, din cine ştie ce ambarcaţiune îndepărtată, începea să se audă dangătul unui clopot. Ellie trecu grăbită pe lângă grupurile de gură-cască, îndepărtându-se de rulotele care se înşirau acum la marginea drumului paralel cu ţărmul, ca o caravană de nomazi. Prin aer se simţea izul picant de sare, iar mirosul de peşte fript plutea Deja dinspre cel mai vechi restaurant din oraş, The Lobster Pot4. Proprietarul lui, Joe Gabriele, stătea rezemat de tocul uşii, cu ochii spre forfota de pe stradă. — Cam nebunie, hm? zise el, şi Ellie se opri puţin ca să-i urmărească privirea. Sub ochii lor, o limuzină lungă şi neagră se strecură până sub principalul cort pentru producţie, urmată de un microbuz şi două motociclete. — Uite şi fotografi acum, bombăni el. Ellie nu-şi putu stăpâni o încruntare în timp ce privea explozia de blitzuri care însoţea deschiderea portierei limuzinei.

6986