Titlu Intrusa
Autor Jorge Luis Borges
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Intrusa

Se spune (ceea ce este improbabil) că istoria ar fi fost relatată de Eduardo, cel mai mic dintre Nelsoni, la priveghiul lui Cristian, cel mai mare dintre ei, care a murit de moarte bună, pe ia o mie opt sute nouăzeci şi ceva, undeva prin ţinutul Mor6ri-ului. Fapt este că un ins a auzit-o de la altul, în acea lungă noapte fără somn, în faţa ceaiului fierbinte, şi i-a repetat-o apoi lui Santiago Dabove, de la care ani aflat-o eu. Ani mai târziu am ascultat-o din nou la Turdera, unde se şi întâmplase. A doua versiune, întrucâtva mai prolixă, o confirma în linii mari pe aceea a lui Santiago, cu neînsemnatele variaţii şi divergenţe proprii unor atare circumstanţe. O aştern acum pe hârtie pentru că în ea se concentrează, dacă îmi dau bine seama, o fugară şi tragică viziune din viaţa vechilor noştri orilleros. O voi face cu probitate, dar prevăd încă de pe acum că voi ceda tentaţiei literare de a îngroşa ori de a adăuga câte un detaliu. La Turdera. Toţi le spuneau „fraţii Nilsen”. Parohul mi-a povestit că predecesorul său îşi amintea, nu fără uimire, a fi văzut la acei oameni o biblie roasă, legată în negru, cu caractere gotice; pe ultimele pagini zărise nume şi date manuscrise. Era unicul torn ce se af1a în casă. Nefericita cronică a Nilsenilor, pierdută, aşa cum toate se vor pierde. Casa, o hardughie mare şi dărăpănată care acum nu mai există, era din cărămizi netencuite; de la intrare se zăreau uri patio cu lespezi colorate şi un altul cu pământ bătătorit Puţini, de altminteri, călcaseră acolo; Nilsenii îşi apărau singurătatea. În încăperile pustii, dormeau pe pat de scânduri; luxul pe care şi-1 îngăduiau, în schimb, includea calul, şaua împodobită, pumnalul preţios cu lama scurtă, straiele arătoase pentru sfârşitu1 săptămânii şi băutura stârnitoare de gâlcevi. Ştiu că erau înalţi, cu plete roşcovane. Danemarca sau Irlanda, despre care nu vor fi auzit nicicând, curgeau prin vinele acestor doi criollos1. Mahalaua le ştia Roşcovanilor de frică; nu e cu neputinţă să fi avut pe cuget şi vreo moarte. Umăr Ia umăr se bătuseră odată cu jandarmii. Se povestea că mezinul avusese o gâlceavă cu Juan Iberra şi că nu el fusese păgubitul, ceea ce, spun cunoscătorii, e lucru vrednic de a fi luat în seamă. Fuseseră păzitori de cirezi, căruţaşi, hoţi de cai şi, câteodată, jucători de cărţi. Aveau faimă de zgârciţi, afară doar de acele dăţi când băutura sau jocul îi făceau să devină generoşi. Despre neamuri nu se ştia nimic şi nici despre meleagurile de unde vor fi venit. Aveau o căruţă şi o pereche de boi.

1113