Titlu Sa nu-ti pierzi speranta
Autor Jude Deveraux
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Sa nu-ti pierzi speranta

Leslie Headrick se uita pe geamul bucătăriei la vechea casă de vară din spate. Acum,la începutul toamnei,glicina şi tulpinile răsucite ale trandafirilor bătrâni aproape că acopereau clădirea,dar iarna puteai să vezi veranda închisă cu geam. Şi vopseaua cojită şi geamul crăpat al ferestruicii rotunde de deasupra uşii din faţă.Una dintre uşile laterale se mai ţinea doar într-o balama,şi Alan credea că era un pericol pentru oricine trecea pe lângă casă.De fapt,Alan spunea că întreaga structură reprezenta un pericol şi trebuia dărâmată.La gândul ăsta,Leslie îşi luă privirea de la fereastră şi se uită la frumoasa,perfecta ei bucătărie.Anul trecut,Alan îi înlocuise vechiul mobilier de bucătărie.”E tot ce se poate cumpăra mai bun”,spusese el despre bufetele de arţar şi hiaturile solide.Iar Leslie era sigură că nu există ceva mai bun,dar îi lipseau vechiul ei bufet galez prăpădit şi aranjamentul pentru micul dejun din colţ.”Masa şi scaunele alea arătau de parcă erau făcute de copii la ora de atelier”,argumentase Alan şi Leslie fusese de acord,dar ideea lor despre frumos diferea.Ca întotdeauna,Leslie cedase în faţa soţului ei şi îl lăsase să achiziţioneze bucătăria asta de expoziţie,iar acum avea sentimentul că distrugea o operă de artă când făcea prăjituri şi murdărea suprafeţele perfecte care se zgâriau atât de uşor. Îşi turnase din ceainic încă o ceaşcă de ceai englezesc,negru şi tare pliculeţele obişnuite nu erau pentru ea ,apoi se întoarse să se uite din nou la casa de vară. Ziua asta era numai bună pentru meditare,pentru că peste trei zile împlinea patruzeci de ani şi avea să îşi sărbătorească ziua de naştere cu două femei pe care nu le văzuse şi de la care nici nu primise veşti de nouăsprezece ani. În spatele ei,în hol,aşteptau cele două geamantane pregătite.Îşi luă multă îmbrăcăminte pentru că nu ştia ce aveau să poarte celelalte,iar scrisoarea lui Ellie fusese evazivă.”Pentru o scriitoare renumită,nu e prea clară”,comentase Alan pe un ton urâcios.Fusese foarte supărat când aflase că soţia lui era prietenă cu o autoare de succes. -Dar nu ştiam că Ellie este Alexandria Farrell,spusese Leslie,uitându-se uimită la scrisoare.Ultima dată când am văzut-o pe Ellie voia să fie pictoriţă.Era... Dar Alan nu asculta. -Ai fi putut s-o rogi să vorbească la Masons,spunea el.Chiar anul trecut,un client de-al meu mi-a spus că soţia lui e nebună după Jordan Neale. Toată lumea din America ştia că Jordan Neale era personajul principal creat de Ellie sub pseudonimul Alexandria Farrell-pe care femeile voiau să-1 imite şi bărbaţii voiau să...în fine,seriile de mistere romantice fuseseră foarte bine primite.Leslie le citise pe toate,fără să ştie că scriitoarea era tânăra drăguţă pe care o cunoscuse cu mult timp în urmă.Aşa că acum,în liniştea dimineţii,inamic ca Alan şi copiii să coboare,Leslie se gândea la ce i se întâmplase în ultimii nouăsprezece ani.Nu mare lucru,hotărî ea.Se măritase cu bărbatul de alături, literalmente,şi făcuseră doi copii,Joe şi Rebecca,acum în vârstă de paisprezece şi cincisprezece ani.Crescuseră,îşi spuse sorbindu-şi ceaiul şi continuând să se uite pe fereastră,la casa de vară.Poate că scrisoarea şi invitaţia de la Ellie,o femeie pe care nu o văzuse de atâ ia ani,o făceau pe Leslie să se ț întoarcă atât de mult spre trecut.După cum îi scria Ellie,singura lor întâlnire fusese importantă pentru ea şi voia să le revadă atât pe Leslie,cât şi pe Madison. Da,îşi spuse Leslie,întâlnirea aceea îi influenţase şi ei viaţa.Din acea dupăamiază de acum nouăsprezece ani, se gândise adesea la Ellie şi Madison,iar acum avea să facă atâta drum cu avionul din Columbus,Ohio,până într-un orăşel din Maine ca să petreacă un week-end cu ele.Dar ce avea casa de vară de îi reţinea atenţia în dimineaţa asta? Fusese atât de agitată încât nu prea putuse să doarmă noaptea trecută,aşa că la 4 se dăduse jos din pat,se îmbrăcase,apoi coborâse,în vârful picioarelor,la parter să pregătească aluatul pentru clătitele cu mere.Nu că cineva avea să mănânce vreuna,se gândi ea,oftând.Rebecca avea să fie îngrozită de calorii,Joe urma să coboare cu doar câteva secunde înainte de a veni autobuzul şcolii,iar Alan sigur dorea cereale,ceva bogat în fibre,dar fară calorii,fară colesterol,fară...In fine,fară gust,se gândi Leslie.Încercările de gastronomie rafinată erau pierdere de timp în cazul familiei ei.Oftând din nou,Leslie luă o clătită caldă,o împături şi o mâncă, savurând-o.Săptămâna trecută când primise scrisoarea lui Ellie îşi dorise s-o fi primit cu şase luni mai devreme ca să fi avut timp să scape de cele şapte kilograme în plus.Toată lumea de la Garden Club o invidia pentru silueta ei şi pentru felul în care şi-o păstrase în toţi aceşti ani,dar ea ştia ce ştia.În urmă cu nouăsprezece era dansatoare i avea un corp suplu,ș musculos şi ferm.Acum,se gândi ea,era moale,nu chiar gras,dar avea muşchii slăbiţi.De mulţi ani nu îşi mai urcase piciorul pe o bară de balet.Auzi,deasupra capului,pasul iute al Rebeccăi. Ea avea să coboare prima şi va întreba de ce pregătise mama ei ceva care în mod garantat le astupa toate arterele de la prima înghiţitură.Leslie oftă.Rebecca semăna tare mult cu tatăl ei.Joe o moştenea mai mult pe ea,iar dacă reuşea să-1 ia suficient de mult de lângă prietenii lui,stăteau amândoi şi vorbeau şi „miroseau trandafirii”,cum obişnuia ea să-i spună.”Ca tapetul tău”,îi zisese el când avea numai nouă ani.Leslie avusese nevoie de un moment ca să-şi dea seama despre ce vorbea,apoi zâmbise cu căldură.Casa de vară.Pusese tapet cu trandafiri în casa de vară.

6656