Titlu Sa nu ma parasesti
Autor Kazuo Ishiguro
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Sa nu ma parasesti

Numele meu este Kathy H. Am treizeci şi unu de ani şi sînt îngrijitoare de peste unsprezece ani. Pare destul de mult, o ştiu, dar adevărul este că am fost rugată să mai continui încă opt luni, adică plhâ la sfîrşitul anului. Aşadar, în total vor fi exact doisprezece ani. Ştiu, faptul că sînt îngrijitoare de âiîta timp nu se datorează neapărat extraordinarelor calităţi pe care se spune că le-aş avea. Cunosc cazuri de îngrijitori excelenţi la serviciile cărora s-a renunţat după doar doi sau trei ani. Pe de altă parte, ştiţi cel puţin un îngrijitor care a continuat vreme de paisprezece ani, în ciuda faptului că era o persoană care pur şi simplu nu-şi avea locul în profesia asta. Nu mă înţelegeţi greşit, n-o spun ca să mă laud, însă ştiu sigur că sînt foarte încîntaţi de treaba pe care o fac, aşa că, încet-încet, am început să fiu şi eu. Donatorii mei s-au comportat întotdeauna mai bine decît era de aşteptat. S-au recuperat uimitor de repede şi aproape nici unul dintre ei nu a fost catalogat drept „agitat", nici măcar înainte de a patra donaţie. In sfîrşit, poate că acum chiar mă laud. Dar pentru mine e foarte important să îmi fac treaba cît se poate de bine - şi în primul rînd partea în care trebuie să-i ajut pe donatori să rămînă „calmi". Mi-am dezvoltat un fel de instinct care intră automat în funcţiune atunci cînd mă aflu în preajma donatorilor. Ştiu şi cînd să stau cu ei şi să-i alin, şi cînd să-i las singuri; şi cînd să ascult tot ce-mi spun, şi 11 cînd să ridic din umeri şi să le zic să termine cu prostiile. In fine, n-are nici un rost să mă laud singură. Cunosc îngrijitori care lucrează şi astăzi şi care sînt cel puţin la fel de buni ca mine, fără a se bucura măcar de jumătate din aprecierea de care am parte eu. Dacă sînteţi cumva unii dintre ei, vă înţeleg foarte bine frustrarea - legată de camera în care stau, de faptul că am maşină şi, mai presus de toate, legată de faptul că am voie să mi-i aleg singură pe cei de care să am grijă. în plus, mai sînt şi fostă elevă la Hailsham, ceea ce e suficient pentru a stîrni antipatia pe loc. Lui Kathy H., se spune, i se dă voie să-şi aleagă singură pacientul pe care să-1 îngrijească şi mereu şi-i alege pe-ai ei: persoane de la Hailsham sau din alte locuri privilegiate de genul ăsta. Nu-i de mirare că are o rată aşa mare de succes. Am auzit-o de mii de ori, deci sînt sigură că o voi mai auzi şi de acum încolo şi e posibil să existe un grăunte de adevăr în afirmaţia asta. Dar nu sînt cea dintîi căreia i s-a îngăduit să-şi aleagă pacientul pe care să-1 îngrijească şi mă îndoiesc că voi fi cea din urmă. Şi, oricum, mi-am făcut norma şi am îngrijit donatori veniţi din toate părţile. Nu uitaţi, atunci cînd voi termina, voi fi făcut deja asta vreme de doisprezece ani, însă doar în ultimii şase mi-au permis să aleg. Şi de ce să n-o facă? îngrijitorii nu sînt maşini. încerci să faci tot ce poţi pentru fiecare donator, dar pînă la urmă oboseşti. Nu poţi avea răbdare şi energie la nesfîrşit. Aşa că, fireşte, atunci cînd ţi se oferă şansa de a alege, ţi-i alegi pe ai tăi. E normal. Mi-ar fi fost absolut imposibil să fac asta atît de mult timp dacă aş fi încetat să ţin în fiecare secundă la donatorii mei. Şi, în orice caz, dacă nu mi-ar fi fost dată posibilitatea de a alege, cum m-aş mai fi apropiat iar de Ruth şi de Tommy după toţi aceşti ani? 12 însă, desigur, există din ce în ce mai puţini donatori de care îmi amintesc, aşa că, practic vorbind, alegerile mele sînt destul de limitate. Cum am mai spus, e mult mai greu atunci cînd nu ai acea legătură profundă cu donatorul şi chiar dacă o să-mi fie dor de zilele cînd eram îngrijitoare, mi se pare absolut firesc ca totul să se termine la finele acestui an. întîmplarea face ca Ruth să fi fost doar al treilea sau al patrulea donator pe care l-am ales de cînd mi s-a permis să o fac. în momentul respectiv i se repartizase deja un îngrijitor şi îmi amintesc că mi-a trebuit ceva curaj pentru a cere aşa ceva. Dar pînă la urmă am reuşit şi, în clipa în care am dat ochii cu ea la centrul acela de recuperare din Dover, toate vechile noastre divergenţe, chiar dacă nu pot spune că s-au evaporat cu desăvîrşire, au părut brusc mult mai puţin importante ca restul - cum ar fi faptul că am crescut împreună la Hailsham sau că ştiam şi ne aminteam lucruri de care nimeni altcineva nu avea habar. Bănuiesc că din clipa aceea am început să caut donatori exclusiv printre cei din trecutul meu şi, în măsura în care era posibil, am ales să am de-a face doar cu persoane de la Hailsham. în decursul anilor au fost mai multe momente în care am încercat să las Hailshamul în urma mea, în care mi-am spus că n-ar trebui să mă întorc atîta spre trecut. Dar apoi a venit o clipă cînd pur şi simplu am încetat să mai opun rezistenţă. Acest lucru a avut legătură cu un anume donator de odinioară, din al treilea an de cînd eram îngrijitoare, şi cu reacţia lui din momentul în care am pomenit că am crescut la Hailsham. Era după a treia donaţie, care nu decursese chiar foarte bine, şi probabil ştia că n-o va mai duce prea mult. Abia respira, dar s-a uitat la mine şi mi-a zis: — Hailsham. Pun pariu că era un loc foarte frumos. Apoi, a doua zi dimineaţa, în timp ce făceam conversaţie pentru a-i abate atenţia de la situaţia

18492