Titlu Ghinioane si incurcaturi
Autor Lee Child
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Ghinioane si incurcaturi

Numele bărbatului era Calvin Franz, iar elicopterul era un Bell 222. Franz avea picioarele fracturate, așa că a trebuit să fie urcat la bord legat de o targă. Manevră deloc dificilă. Elicopterul Bell era un aparat de zbor încăpător, cu două motoare, conceput pentru călătorii corporatiste și departamentele de poliție, putând lua la bord șapte pasageri. Ușile din spate erau cât ale unei dubițe și se deschideau larg. Rândul de scaune din mijloc fusese scos. Era loc destul pentru Franz pe podeaua aparatului. Elicopterul mergea la ralanti. Targa era cărată de doi bărbați. Se aplecară în curentul produs de pale și lungiră pasul, al doilea mergea cu fața înainte, iar primul, cu spatele. Când ajunseră în ușa deschisă, cel care mersese cu spatele puse unul dintre mânere pe prag și se dădu la o parte. Celălalt înaintă și împinse cu forță, făcând targa să alunece înăuntru. Franz era treaz, chinuit de dureri. Țipă și se smuci o vreme, nu prea mult, căci chingile de peste piept și coapse erau strânse. Cei doi bărbați urcară în urma lui, trântiră ușile, după care se așezară pe locurile lor, în spatele rândului lipsă. Apoi, așteptară. Pilotul așteptă. Un al treilea bărbat ieși pe o ușă cenușie și străbătu suprafața de beton. Se aplecă mult în zona rotorului și își ținu palma întinsă pe piept, ca să nui ia vântul cravata. Gestul îl făcea să semene cu un acuzat care își susține nevinovăția. Ocoli botul lung al elicopterului Bell și urcă pe locul din față, alături de pilot. — Dă-i drumul, zise el privind în jos, punându-și centura de siguranță. Pilotul tură turbinele, iar ritmul leneș de până atunci al palelor crescu până la unul alert, acoperit apoi de zgomotul ascuțit al evacuărilor. Elicopterul Bell se ridică de la sol, se înclină puțin spre stânga, se roti puțin, apoi își retractă trenul de aterizare și urcă la trei sute de metri. Pe urmă botul se lăsă în jos și aparatul se repezi spre nord, în mare viteză. Pe sub el defilau drumurile, laboratoarele de cercetare, făbricuțele și cartierele suburbane cochete. Zidurile din cărămidă și pereții-cortină metalici păreau roșii în lumina soarelui care apunea. Peluze mici de smarald și piscine turcoaz făceau cu ochiul în razele scăpătate ale soarelui. Bărbatul de pe locul din față zise: — Știi încotro ne îndreptăm? Pilotul încuviință din cap, fără să spună nimic. Elicopterul Bell își continuă drumul, virând ușor spre est, ridicându-se ceva mai sus și îndreptându-se spre întuneric. Trecu peste o autostradă aflată foarte jos sub el, peste un fluviu de lumini albe care se târau spre vest și altul de lumini roșii care se târau spre est. La distanță de un minut de autostradă, înspre nord, ultimii metri pătrați de suprafețe construite făceau loc dealurilor joase, aride, cu vegetație sărăcăcioasă și nelocuite. Dealurile erau portocalii pe pantele orientate către soarele aflat la apus, iar văile și zonele umbrite aveau o nuanță ștearsă. Pe urmă, dealurile joase făcură loc unor munți scunzi, cu creste rotunjite. Elicopterul Bell își continuă goana, ridicându-se și coborând, urmând relieful de dedesubt. Bărbatul de pe locul din față se întoarse și-l privi pe Franz, întins pe podea în spatele lui. Zâmbi scurt și zise: — Încă douăzeci de minute, cred. Franz nu-i răspunse. Durerea era copleșitoare.

6195