Titlu Cercul Secret - 4-Despartirea
Autor L.J. Smith
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Cercul Secret - 4-Despartirea

Geamurile maşinii lui Adam erau aburite de căldura respiraţiei lor. Era răcoare, în amurg, iar aerul avea parfumul primăverii timpurii — o seară perfectă să lase geamurile în jos şi să se bucure de adiere în timp ce se sărutau. Dar Cassie insistă să rămână închise, ca să aibă intimitate. In plus, îi plăcea senzaţia de a sta înghesuită într-un spaţiu aşa de mic cu Adam, geamurile aburite izolându-i de lumea înconjurătoare. Aveau să întârzie la întâlnire, dar, în interiorul acestui nor, ei nu-i păsa. — Ar trebui să intrăm, spuse ea fără entuziasm. — Încă cinci minute. Nu pot să-nceapă fără tine. Corect, se gândi Cassie, pentru că eu sunt conducătoarea. Un motiv în plus să nu întârzii pentru că mă giugiulesc cu iubitul meu. Iubit. Noţiunea asta încă o făcea să se simtă buimacă, chiar şi după toate aceste săptămâni. Admira felul în care soarele care apunea scotea în evidenţă şuviţele multicolore din părul încurcat al lui Adam — nuanţe de roşu burgund şi oranj — şi scânteile limpezi din ochii lui albaştri. El se aplecă şi o sărută uşor pe gât pe Cassie, chiar sub ureche. — Bine, zise ea. Încă trei minute. Primul lor sărut de când erau un cuplu schimbase totul pentru Cassie. Însemna ceva. Buzele lui Adam atin- gându-le pe ale ei — un fapt deliberat şi important, ca un acord, iar trupul ei devenise conştient de acest lucru. Asta era dragoste, îşi dăduse ea seama. Cassie se gândea că senzaţia va fi mai puţin intensă pe măsură ce zilele aveau să treacă, că sărutul lor o să devină o rutină, o obişnuinţă, dar nu fusese aşa. Dimpotrivă, intensitatea creştea cu timpul. Parcaseră chiar lângă vechiul far de pe faleză, iar Cassie ştia că ar fi trebuit să termine cu sărutatul, dar nu putea. Şi nici Adam nu putea. Respiraţia lui precipitată şi gestul său insistent de a o ţine strâns de şolduri erau dovezi clare. Dar n-ar fi dat bine să întârzie la prima întrunire la care ea participa în calitate de conducătoare a Cercului. — Chiar trebuie să intrăm, zise ea, retrăgându-se şi punându-i lui Adam o mână pe piept, ca să-l oblige să nu se mişte. El inspiră adânc şi expiră pe gură, încercând să-şi revină. — Ştiu. Împotriva voinţei sale, o lăsă pe Cassie să se retragă din îmbrăţişarea lui şi să-şi aranjeze ţinuta. După alte câteva respiraţii profunde şi un gest rapid de a-şi netezi părul sălbatic, o urmă înăuntru. Traversând pajiştea cu iarbă înaltă care ducea la vechiul far, Cassie nu reuşi să se abţină să nu fie uluită de frumuseţea lui rustică, uzată. Melanie le spusese că data de la sfârşitul anilor 1700, iar vârsta i se citea în înfăţişarea ruinată. Turnul fusese construit din piatră cenuşie şi cărămizi, având aproape treizeci de metri înălţime, dar la baza lui se afla o căsuţă de lemn care stătea să se prăbuşească-— adăpostul în care locuise cândva paznicul farului. Fusese construit pentru copiii şi nevasta paznicului, pentru ca aceştia să-i poată fi aproape atunci când el îşi vedea de îndatoririle lui, sus. După spusele lui Melanie, căsuţa fusese locuită de mai multe generaţii până când farul fusese în cele din urmă dezafectat, la începutul anilor 1900. De-atunci, se purtau discuţii să fie convertit într-un muzeu, dar rămăsese abandonat zeci de ani. Adam îi zâmbi, iar ei i se tăie răsuflarea. Cassie descuie uşa căsuţei şi intră, urmată de Adam. Cu un Oooo...! aproape audibil, membrii Cercului îşi îndreptară atenţia către ea — o apariţie remarcabilă, tardivă. Deveni imediat evident faptul că cei doi îi lăsaseră pe membrii Cercului să-i aştepte foarte mult şi că aceştia ştiau exact ce făcuseră ea şi Adam până atunci. Cassie le studie feţele, conştientă de reacţiile lor diferite şi de acuzaţiile tăcute. Ochii de obicei reci ai lui Melanie exprimau acum căldură şi nerăbdare, iar Laurel chicoti cu timiditate. Deborah, care stătea pe marginea băncii de lemn din colţ, părea gata să comenteze dispreţuitor, dar, înainte să apuce să facă asta, Chris şi Doug Henderson — care, aflaţi lângă fereastră, îşi aruncau unul altuia o minge de tenis — spuseră la unison: — Ei bine, chiar că era timpul! Stând pe podea, cu spatele sprijinit de zid, Nick se uita la Cassie având în ochi o durere subtilă, care o obligă pe tânără să-şi întoarcă privirea. — Adam, zise Faye, cu vocea ei leneşă, aspră, eşti murdar de gloss pe buze. În încăpere explodară râsete incontrolabile, iar Adam se înroşi. Diana privi fix în podea, umilită pentru ei sau, poate, pentru ea. Se purtase binevoitor când fusese vorba să fie cei doi împreună, dar poate că era mai mult decât putea să îndure o fată. — Declar şedinţa deschisă, zise Diana revenindu-şi. Vă rog să luaţi loc cu toţii. Diana vorbi de parcă râsetele încetaseră, dar încă mai era gălăgie şi dezordine. — Prima problemă, continuă ea, este ce să facem cu Instrumentele Supreme. Aceste vorbe îi făcură pe cei din grup să amuţească. Instrumentele Supreme — diadema, brăţara şi jartiera de piele — aparţinuseră sabatului originar al lui John cel Negru. Fuseseră ascunse sute de ani până când Cassie le descoperise în şemineul din bucătăria bunicii ei. Cercul folosise Instrumentele ca să-l înfrângă pe John cel Negru, dar de-atunci amânaseră orice decizie în ceea ce le privea. În seara asta, venise timpul să le hotărască soarta.

4963