Titlu Orhan Pamuk
Autor Ma numesc rosu
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Orhan Pamuk

Romanul lui Orhan Pamuk este consacrat unei lumi complexe, aproape necunoscute pasionatului de carte din România. Am simţit, prin urmare, nevoia de a-i pune la dispoziţie virtualului cititor nu numai informaţii practice privitoare la sistemul fonetic al limbii turce, ci şi scurte precizări legate de istoria frământată a Imperiului Otoman, în contextul civilizaţiei islamice. Alfabetul latin utilizat de limba turcă contemporană care l-a înlocuit, din 1928, pe cel arab — este asemănător cu alfabetul actual al limbii române. Excepţie fac câteva grafeme care traduc sunete specifice sau cărora li s-a atribuit o altă valoare fonetică decât cea cu care este familiarizat cititorul român: o — pronunţat ca a lung; c — pronunţat, în funcţie de vocala următoare, gea, ge, gi, giu; c — pronunţat, conform aceluiaşi criteriu, cea, ce, ci, ciu; g — nepronunţat, în limba literară, dar marcat, de obicei, fonetic prin lungirea vocalei precedente; i — pronunţat ca î din limba română; î — pronunţat ca i lung (şi nu ca î) din limba română; o — pronunţat ca o din limba germană; ti — pronunţat ca ti din limba germană. Pentru a nu genera confuzii şi a facilita lectura, am preferat să păstrăm forma turcă a unor nume şi toponime din spaţiul islamic formă de care se folosesc şi personajele operei lui Orhan Pamuk. În cazul numelor ori al toponimelor relativ bine cunoscute, am optat pentru forma consacrată în spaţiul românesc, mai lesne identificabilă. Această manieră de abordare se reflectă şi în glosar, unde lipsesc atât semnele diacritice presupuse de transliterarea riguroasă din alfabetul arab în cel latin, cât şi semnele specifice vocalelor lungi. Informaţiile succinte din glosar şi din note sunt menite să întregească informaţia şi să contribuie la o lectură mai nuanţată a romanului. L.M 1.Eu sunt Cadavrul Acum sunt un om mort - un cadavru pe fundul unui puţ. A trecut multă vreme de când mi-am dat ultima suflare, inima mi s-a oprit demult, însă nimeni, în afară de ticălosul meu ucigaş, nu are habar de câte mi s-au întâmplat. Iar el, nenorocitul acela, spre a fi sigur că m-a ucis, mi-a ascultat răsuflarea, mi-a luat pulsul, apoi mi-a tras un picior în coaste, m-a cărat la puţ, m-a săltat şi mi-a dat drumul în el de-a berbeleacul. În vreme ce mă prăvăleam în puţ, capul meu, pe care-l spărsese mai întâi cu o piatră, s-a făcut fărâme, iar chipul, fruntea, obrajii mi s-au făcut zob, s-au făcut una cu pământul. Mi s-au frânt oasele, iar gura mi s-a umplut de sânge. De patru zile nu m-am mai întors acasă; mă caută nevasta, copiii. Fata mea s-a prăpădit de atâta plâns, tot stă şi se uită la poarta grădinii; toţi stau cu ochii ţintă la drum, la poartă. Oare stau, într-adevăr, cu ochii ţintă la poartă? Nici asta nu ştiu. Poate că s-au obişnuit deja, ce e rău în asta? Câtă vreme se află aici, omul are simţământul că viaţa continuă să se scurgă la fel ca mai înainte. Înainte de a mă naşte eu, în spatele meu exista un timp fără zăgazuri. Şi după moartea mea va fi un timp nemărginit. Pe când trăiam, nu mă gândeam deloc la aceste lucruri; îmi continuam viaţa fericit, între două timpuri întunecate.

6072