Titlu Fluturi striviti
Autor M.Anjelais
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Fluturi striviti

Pe când mama mea era doar o fetiţă, în fiecare zi, după orele de şcoală, se ducea singură la locul de joacă. Mi-e uşor să-mi imaginez acele vremuri; pozele ei de când era copil aproape că nu se deosebesc de ale mele. Mă uitam deseori la fotografiile ei vechi şi cu marginile îngălbenite din timpul şcolii. Mama avea o înfăţişare timidă şi liniştită, faţa rotundă şi părul şaten şi drept, cum îl aveam şi eu, doar că în fiecare poză al ei era prins în două codiţe subţiri. A fost un copil singuratic. Nimeni nu voia să se joace cu ea, era neîndemânatica pe care niciun copil întreg la minte n-o voia in echipa lui, timida care era prea laşă să se caţăre pe bare. Şi eu eram la fel. în timp ce alţi copii se învârteau pe bare, se dădeau pe tobogane ca nebunii şi se jucau de-a v-aţi-ascunselea, eu mă dădeam în leagăn singură, lovind pământul cu piciorul şi stârnind praful. Pot spune că eu şi mama eram la fel când eram mici. Dar asta a fost înainte ca ea s-o cunoască pe Leigh şi cu mult înainte ca eu să învăţ să fiu puternică. Nu ştiu prea multe despre ce s-a întâmplat înainte ca mama s-o cunoască pe Leigh, despre perioada singuratică. Acele vremuri sunt un prolog vag pentru mine, întâlnirea cu Leigh şi ce s-a întâmplat după aceea constituie adevărata poveste. Cu această poveste am crescut, ascultând-o pe mama spunându-mi-o de .itâtea ori, încât i-am învăţat pe de rost replicile şi puteam să le şoptesc ori de câte ori voiam. Povestea nu era doar despre mama, 8 M. Anjelais ci şi despre mine. într-un fel, era începutul pentru amândouă. Am preţuit această poveste atât de mult, încât am lăsat-o să mă posede. Privind în urmă, după doi ani de la ceea ce mi s-a întâmplat când aveam şaisprezece ani, cred că asta a fost prima mea greşeală. Partea mamei mele din această poveste a început într-o marţi, cam cu o săptămână înainte să împlinească şapte ani. A ajuns la locul de joacă şi şi-a găsit leagănul în care se dădea de obicei ocupat de o fetiţă care purta peste haine un tutu roz. Aceasta avea pe cap nişte ochelari de soare cu strasuri, iar de picioare îi atârnau pantofii roşii cu tocuri înalte ai mamei ei. îşi legăna picioarele înainte şi-napoi, admirându-şi pantofii, dar şi-a ridicat privirea când mama s-a apropiat de ea. Părul ei era blond şi ondulat şi-i ajungea până-n talie. Mama mea nu mi-a spus niciodată c-ar fi invidiat-o din cauza lui, dar nu cred că se poate să fi simţit altfel. - Cum te cheamă? a întrebat-o fetita. - Sarah, i-a şoptit mama. Obişnuiam să-mi mişc buzele odată cu mama când spunea partea asta a poveştii, formând un ecou replicilor ei. - Numele de familie? a continuat fetita. > - Quinn, a răspuns mama, ezitând puţin. - Sarah Quinn, a repetat fata. S-a uitat la cer şi-apoi iarăşi la pantofi. Sună ca un nume de super-erou. Numele pe care-1 au atunci când nu fac chestii de super-eroi, vreau să spun. Cum ar fi, de exemplu, Clark Kent, care-i numele adevărat al lui Superman, ştii?

5391