Titlu In Cautarea Timpului Pierdut vol 5-6
Autor Marcel Proust
Categorie Psihologie
DOWNLOAD PDF
In Cautarea Timpului Pierdut vol 5-6

Piuitul de dimineaţă al păsărilor îi părea anost Francoisei. Fiecare cuvânt al „jupâneselor” o făcea să tresară; incomodată de paşi4 lor, îşi punea întrebări în legătură cu ele; căci ne mutasem. Fireşte, servitorii nu forfoteau mai puţin la al „şaselea” din fosta noastră locuinţă; dar îi cunoştea; acel dutevino avea pentru ea ceva prietenos. Acum dădea chiar tăcerii o atenţie dureroasă. Cum noul nostru cartier părea tot atât de liniştit pe cât de zgomotos era bulevardul în care locuisem până atunci, cântecul (desluşit chiar de departe, când este încă slab ca un ochestral) al unui trecător storcea lacrimi din ochii Francoisei în exil. De aceea, dacămi bătusem joc de ea care era adânc mâhnită că trebuie să părăsească un imobil în care eram „atât de stimaţi de toţi”, şi îşi făcuse bagajele plângând, potrivit riturilor de la Combray şi spunând că fosta noastră casă era superioară tuturor celorlalte case, în schimb eu, care asimilam tot atât de lesne lucrurile noi pe cât de uşor le părăseam pe cele vechi, mamde bătrâna noastră servitoare când am văzut că instalarea întro casă în care nu primise de la portarul careVu ne cunoştea încă, semnele, de respect necesare bunel sale hrane morale, aproape că o prăpădise. Numai ea mă pânţelege; fireşte, tânărul ei lacheu nar fi fost în sta; pentru el, care nu era nicidecum de la Combray, a e muta, a locui în alt cartier era ca şi cum şiar fi luat „o vacanţă în care noutatea lucrurilor oferea aceeaşi tihna, ca şi când. ar fi călătorit; se credea la ţară; şi un guturai îi dădu, ca şi o răceală contractată în vagonul unde geamul nar fi fost bine închis, impresia minunată că fusese pe alte meleaguri; ori de câte ori strănuta şi se bucura că găsise un loc atât de grozav, căci dorise totdeauna să aibă stăpâni care să călătorească mult. De aceea, fără să mă gândesc la el, mam dus glonţ la Franfoise; cum râsesem de lacrimile ei cu prilejul unei plecări care mă lăsase indiferent, îmi întâmpină cu răceală tristeţea, pentru că o împărtăşea. Egoismul nervoşilor sporeşte paralel cu pretinsa lor „sensibilitate”; ei nu pot suferi ca alţii săşi manifeste indispoziţiile cărora ei înşişi le acordă din ce în ce mai multă atenţie. Francoise, care nu lăsa neobservată cea mai uşoară indispoziţie din câte încerca dacă sufeream întorcea capul ca să nu am plăcerea dea vedea că suferinţa mea era qompătimită, ba chia'r remarcată. Făcu la fel, îndată ce ăm vrut săi vorbesc de noua noastră casă. De altminteri, trebuind să se ducă după două zile să aducă nişte haine uitate în casa pe care o părăsisem în timp ce aveam încă, de pe urma mutării „temperatură”, iar pe de altă parte, asemenea unui boa care tocmai a înghiţit un bou, mă simţeam neplăcut deformat de un lung scrin pe care vederea mea avea să1, mistuie„, Francoise, ' neîncrezătoare cum sunt toate femeile, se întoarse spunând că crezuse că avea să se înăbuşe pe fostul nostru bulevard, că se vzâpâcise” dea binelea în drum, că nu văzuse niciodată nişte scări atât de incomode, că nu sar mai întoarce să locuiască acolo, chiar dacă i sar oferi „un imperiu” şi i sar da milioane – ipoteze gratuite – că tpate (adică cele în legătură cu bucătăria şi coridoarele) erau mai bine orânduite în noua noastră casă. Dar e timpul să spun că aceasta – şi ne mutasem în ea pentru ci bunica neducândo prea bine cu sănătatea, motiv pe pare ne ferisem să i1 invocăm, avea nevoie de un aer mal curat – era un apartament care făcea parte din palaţal Guermantes.

5489