Titlu O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii
Autor Mark Haddon
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
O intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii

Trecuse de miezul nopţii cu 7 minute. Câinele zăcea pe iarbă, în mijlocul peluzei din faţa casei doamnei Shears. Avea ochii închişi. Arăta de parcă ar fi alergat pe o parte, aşa cum aleargă câinii când visează că gonesc după o pisică. Dar câinele nu alerga şi nici nu dormea. Câinele era mort. Din câine ieşea o furcă de grădină. Dinţii furcii străpunseseră de bună seamă trupul câinelui şi se înfipseseră în pământ, fiindcă furca nu se răsturnase. Am ajuns la concluzia că, probabil, câinele fusese ucis cu furca, pentru că nu am văzut să fi avut alte răni şi nu cred că te apuci să înfigi furca într-un câine după ce acesta a murit dintr-o altă cauză, de cancer, de exemplu, sau în urma unui accident de circulaţie. Dar în privinţa asta nu puteam să fiu sigur. Am intrat pe poarta doamnei Shears, închizând-o apoi după mine. Am păşit pe gazonul ei şi am îngenuncheat lângă câine. I-am pus mâna pe bot. încă mai era cald. Câinele se numea Wellington. Era al doamnei Shears, care era prietena noastră. Ea locuia pe partea cealaltă a străzii, două case mai la stânga. Wellington era pudel. Nu unul dintre aceia mici şi tunşi la coafor, ci un pudel de talie mare. Avea o blană neagră şi creaţă, dar când te apropiai de el vedeai că pielea de sub blană era de un galben foarte palid, ca pielea unui pui de găină. L-am mângâiat pe Wellington şi m-am întrebat cine-l ucisese şi de ce. Mă numesc Christopher John Francis Boone. Ştiu toate ţările lumii şi capitalele lor, precum şi toate numerele prime până la 7 507. În urmă cu opt ani, când am întâlnit-o prima oară pe Siobhan, ea mi-a arătat acest desen: şi am ştiut că înseamnă „trist”, iar eu aşa mă simţeam când am găsit câinele mort. Apoi mi-a arătat desenul acesta: şi am ştiut că înseamnă „fericit”, ca atunci când citesc despre misiunile spaţiale „Apollo” sau când încă mai sunt treaz la orele trei sau patru dimineaţa şi pot să mă plimb pe stradă închipuindu-mi că sunt singurul om de pe toată planeta asta. Pe urmă a făcut alte desene dar n-am mai ştiut ce înseamnă. Am pus-o pe Siobhan să deseneze mai multe asemenea feţe şi apoi să scrie lângă ele ce anume înseamnă, exact. Ţineam hârtia în buzunar şi o scoteam de acolo când nu înţelegeam ce-mi spune cineva. Dar îmi era foarte greu să hotărăsc care dintre diagrame semăna mai mult cu grimasele pe care le făceau, pentru că feţele oamenilor se schimbă foarte repede. Când i-am spus lui Siobhan ce făceam, ea a luat un creion şi o altă foaie de hârtie şi a spus că asta îi făcea probabil pe oameni să se simtă foarte şi pe urmă a râs. Aşa că am rupt prima foaie de hârtie şi am aruncat-o. Iar Siobhan şi-a cerut scuze. Acum, dacă nu înţeleg ce-mi spune cineva, îl întreb ce-a vrut să spună sau îmi văd de drum. Am scos furca din câine, l-am ridicat în braţe şi l-am strâns la piept. Sângele se prelingea din găurile făcute de furcă. Îmi plac câinii. întotdeauna ştii la ce se gândeşte un câine. Are patru stări sufleteşti. Bucuros, trist, iritat şi concentrat. în plus, câinii sunt credincioşi şi nu spun minciuni, fiindcă nu pot să vorbească. Ţineam câinele în braţe de 4 minute când am auzit un ţipăt. Am ridicat privirea şi am văzut-o pe doamna Shears alergând spre mine dinspre curtea interioară. Era îmbrăcată în pijama şi capot. Era desculţă şi unghiile de la picioare erau vopsite cu ojă roz. Striga: — Ce mama dracului ai făcut cu câinele meu? Nu-mi place când oamenii ţipă la mine. Mă tem că or să mă lovească sau să mă atingă şi că nu ştiu ce are să se întâmple. — Lasă câinele în pace, a ţipat ea. Lasă dracului câinele în pace, fir-ar să fie! Am lăsat câinele pe iarbă şi m-am dat înapoi 2 metri. S-a aplecat. Am crezut că o să ia şi ea câinele în braţe, dar n-a făcut-o. Poate că a observat cât sânge era şi nu voia să se murdărească. în schimb, a început să ţipe din nou.

7671