Titlu Calatorie spre iubire
Autor Mary Jo Putney
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Calatorie spre iubire

Marele domeniu Wolverhampton înnobila Vale of York precum o coroană regală, dominând-o cu măreţia sa calmă încă din ultima parte a veacului al XVII-lea. Reşedinţa fusese construită de către primul marchiz de Wolverton, al cărui admirabil rafinament în arhitectură era pe măsura talentului cu care vâna moştenitoarele bogate; în lunga sa viaţă se însurase pe rând cu trei dintre^ ele şi tot de atâtea ori rămăsese văduv. în cei o sută cincizeci de ani scurşi de la inaugurare, Wolverhampton fusese vizitat de mărimile şi celebrităţile fiecărei generaţii şi oferise u n decor spectaculos pentru mulţi nobili şi doamnele lor. Familia Andreville fusese cea mai de seamă din nordul Angliei, membrii săi fiind cunoscuţi pentru integritatea morală, onestitatea în afaceri şi purtarea cumpătată. Mai precis, majoritatea erau astfel. Ar fi fost mai logic să închirieze o diligenţă, dar, după o absenţă atât de lungă, Robin preferase să străbată călare ţinuturile rurale englezeşti. Vremea era uscată şi relativ caldă pentru un început de decembrie, deşi se simţea o boare de zăpadă în aer - tăcuta încremenire ce vesteşte apropierea furtunii. Bătrânul portar de la Wolverhampton îl recunoscu şi se grăbi să deschidă porţile, împiedicându-se de 3 nerăbdare. Robin îi acordă u n scurt zâmbet de salut, dar nu se întinse mai mult la vorbă. Castelul propriu-zis se găsea la vreo opt sute de metri mai departe, la capătul drumului străjuit de ulmi. îşi struni calul şi scrută cu privirea impunătoarea faţadă de granit. Wolverhampton nu era un loc prea îmbietor, însă fusese căminul lui şi acolo îl îndemnase sufletul 1 Zonă de câmpie din nord-estul Angliei (n.red.) ostenit se întoarcă de îndată ce-şi terminase îndatoririle de la Paris. Un lacheu se repezi să-l întâmpine. Robin descălecă şi, fără o vorbă, îi întinse frâiele calului înainte de a urca scările către masivele uşi duble, înalte de trei metri. Ar fi trebuit să-l anunţe pe fratele lui că venea, dar n u o făcuse. Astfel, nu risca să audă că era nedorit. Lacheul care traversase holul pardosit cu marmură era tânăr şi nu-1 recunoscuse pe oaspete până ce n u se uită la cartea sa de vizită. Cu ochii măriţi de mirare, bâigui: - Lord Robert Andreville? - în persoană, zise cu blândeţe Robin. Oaia neagră se întoarce. Lordul Wolverton primeşte vizite? -M ă voi interesa, răspunse lacheul, faţa redevenim du-i inexpresivă. Doriţi să aşteptaţi în salon, milord? - Mă descurc şi singur, murmură Robin atunci când lacheul dădu să-l conducă.

13692