Titlu Umbrele Trecutului
Autor Mary Jo Putney
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Umbrele Trecutului

R zboiul era un iad. Scrisorile de la ă rude puteau fi ceva şi mai rău. Ziua fusese plină de gloanţe de muschetă şi de lupte mărunte. Randall se întoarse la cortul său şchiopătând, plin de praf şi dorindu-şi să doarmă timp de douăsprezece ore. Să se spele de praf era uşor. Ordonanţa sa foarte pricepută, Gordon, pregătise apa. Somnul era un privilegiu mai rar. Să scape de durerea din coapsă era imposibil. Lui Randall îi murise astăzi un soldat, un recrut irlandez fără experienţă, dar cu un zâmbet plin de entuziasm, ceea ce însemna că cineva trebuia să redacteze o scrisoare pentru familia băiatului. Asta era cea mai rea parte a funcţiei de ofiţer, dar fiecare viaţă merita să fie recunoscută şi fiecare familie merita să ştie cum dispăruse unul de-ai lor. — Poşta din Anglia, domnule. Gordon îi întinse lui Randall trei scrisori cu pecete. Randall le răsfoi. Una de la ducele de Ashton. Vechiul său prieten din şcoală era cel mai bun corespondent al lui. O alta de la Kirkland, tot un prieten din şcoală şi om de încredere. Şi cea din urmă… Fixă cu privirea semnătura arogantă ce marca scrisoarea. Daventry. Blestemul din viaţa lui. Randall avea doar cinci ani când părinţii săi muriseră de febră. Fusese pus sub tutela unchiului său, contele de Daventry. Anii care urmaseră fuseseră cei mai întunecaţi din viaţa lui Randall. Fusese adus la Turville Park, Conacul Daventry, şi plasat în aripa copiilor al turi de ă moştenitorul domeniului, lordul Branford, care avea pe-atunci nouă ani. Cu o constituţie masivă pentru vârsta lui şi cu o aroganţă ce ar fi fost impresionantă chiar şi la un adult, Branford fusese o brută şi un bătăuş. Randall învăţase de mic să se bată. Fiindcă moştenitorul nu putea să greşească, Randall fusese trimis la o şcoală cu internat încă de la o vârstă fragedă. De fapt, fusese trimis la mai multe şcoli, dintre cele mai bune din Anglia. După ce fusese exmatriculat, pe rând, din fiecare, sfârşise la Academia Westerfield. După cum îi plăcea să spună lui Lady Agnes Westerfield, proprietara şi directoarea şcolii, academia era rezervată băieţilor de viţă nobilă şi purtare josnică. În şcoala pe care Daventry o considerase o pedeapsă, Randall descoperise bunătate şi prietenie. Îndurase vacanţele la Turville cu stoicism şi cu pumnii strânşi. Îi ura pe Daventry şi pe Branford, iar aceştia, la rândul lor, îl tratau cu dispreţ. Din fericire, moştenise un venit confortabil. Când terminase şcoala, Randall îşi cumpărase un set de steaguri şi intrase în armată, ignorându-şi pe deplin rudele de rang înalt, exact aşa cum îl ignorau şi ele. Până în acel moment. Întrebându-se ce naiba avea Daventry să-i spună, Randall rupse sigiliul de ceară şi cercetă cele câteva rânduri scrise în caligrafia îndrăzneaţă a contelui.

10423