Titlu Momo
Autor Michael Ende
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Momo

În vremurile străvechi, pe cînd oamenii vorbeau limbi cu totul diferite de cele de acum, în ţările calde se aflau oraşe mari şi minunate. Acolo se înălţau palatele regilor şi ale împăraţilor, se găseau bulevarde largi, străzi înguste şi uliţe întortocheate, străjuiau temple măreţe cu statui de zei durate din marmură şi aur, erau pieţe multicolore unde se vindeau mărfuri din toate colţurile lumii, precum şi terenuri frumoase şi încăpătoare unde se adunau oamenii pentru a discuta veştile şi pentru a ţine cuvîntări sau a le asculta. Dar înainte de toate se găseau acolo mari teatre. Arătau cam aşa cum arată astăzi un circ, doar că erau construite în întregime din blocuri de piatră. Rîndurile unde şedeau spectatorii erau aşezate în trepte unele peste altele ca într-o pîlnie uriaşă. Văzute de sus, multe dintre aceste construcţii erau circulare, altele mai degrabă ovale, iar altele formau un semicerc larg deschis. Se numeau amfiteatre. Erau unele mari cît un stadion de fotbal şi altele mai mici unde nu încăpeau decît cîteva sute de spectatori. Erau unele fastuoase împodobite cu coloane şi statui şi altele simple, fără nici o ornamentaţie. Aceste amfiteatre nu aveau acoperişuri, totul se petrecea sub cerul liber. De aceea în teatrele fastuoase erau întinse covoare ţesute cu fir de aur peste şirurile spectatorilor pentru a apăra publicul de arşiţa soarelui şi de ploile repezi pornite pe neaşteptate. În teatrele simple, rogojini din papură şi paie slujeau în acelaşi scop. Într-un cuvînt: teatrele erau după punga oamenilor. Voiau însă cu toţii un teatru căci erau spectatori pătimaşi. În timp ce ascultau cum se depănau pe scenă întîmplările zguduitoare şi cele hazoase, li se părea că acea viaţă doar jucată ar fi, în chip misterios, mai adevărată decît viaţa lor proprie, de zi cu zi, şi le plăcea nespus de mult să ia parte la cealaltă realitate. De atunci au trecut mii şi mii de ani. Marile oraşe de pe vremea aceea sînt dărîmate, templele şi palatele s-au prăbuşit. Vînturile şi ploile, gerurile şi arşiţele au scobit şi au şlefuit pietrele iar din marile teatre n-au mai rămas decît ruina. În zidurile crăpate nu mai răsună decît cîntul monoton al greierilor făcînd impresia că pămîntul respiră în somn. Totuşi cîteva dintre vechile oraşe mari au mai rămas oraşe mari pînă în zilele noastre. Fireşte că viaţa din ele s-a schimbat. Oamenii se deplasează cu automobilul şi tramvaiul, folosesc telefonul şi lumina electrică. Dar ici şi colo printre noile clădiri mai sînt cîteva coloane, cîte o poartă, o bucată de zid sau chiar un amfiteatru din acele vremuri străvechi. Iar într-un astfel de oraş s-a petrecut povestea cu Momo.

9985