Titlu Elevul Dima
Autor Mihail Drumes
Categorie Literatura română
DOWNLOAD PDF
Elevul Dima

Mâine se deschid şcolile. Nu cred să fi aşteptat cineva ziua asta ca mine. Noaptea, care trebuie să-i facă loc pe pământ, rămâne albă. Nu pot să închid ochii. Un frământ, o nerăbdare ciudată îmi fură somnul. Când zorile surâd la ferestre, sar din aşternut şi primul meu gând e să aflu cât e ceasul. Pendula, draga mea prietenă, mi 1-a ghicit. Bate patru lovituri sonore, prelungi, care răsună prin toată fiinţa mea. Peste o oră plec cu tata la Craiova. Toţi ai casei s-au trezit. în sufragerie, ceaiul mă aşteaptă fierbinte, îl sorb în grabă. Mama, care îmi pregăteşte de trei zile bagajele, tot mai găseşte câte ceva de pus. E îngrijorată şi tristă, de parcă m-aş duce la război. îmi dă mereu sfaturi cum să mă păzesc de răceală, de colegi răi şi de altele. Vine şi tata. Mama îi spune: —Stroe, trebuie neapărat să vorbeşti cu directorul să-1 supravegheze îndeaproape. Tata încuviinţează tăcut. Pare cam plictisit de atâtea stăruinţe, îl cunoaşte pe directorul liceului, au fost colegi de facultate. Asta nu-i rău deloc. Cobor în curtea casei. Afară e răcoare şi umed. Simt un fior de gheaţă prin şira spinării. încă nu s-a crăpat de ziuă. Văzduhul e o umbră deasă care topeşte zările. Dealul din spatele casei arată ca o matahală apocaliptică, gata să se năpustească asupra mea. Grivei, dulăul, răsare deodată ca din pământ, se gudură şi sare cu picioarele pe mine. îl cert, dar lui nu-i pasă. O zbugheşte prin ogradă, răsfăţat. Alerg după el, fără să-1 prind. Latră voios şi-i pare bine de joacă. L-aş lua cu mine la oraş, dar nu se poate. E în stare să sfâşie oamenii de acolo, sălbaticul, căci nu prea ştie multe. Mă abat pe la grajd. Moş Ioniţă a scos trăsura din şopron. Acum înhamă caii şi pufăie tacticos din lulea. —Bună dimineaţa, moşule! —Mulţumim dumitale... Te sculaşi cu noaptea-n cap, ai? —Ce să fac, moş Ioniţă? Trebuie să mă duc la şcoală. —Hei, domnişorule, e bună învăţătura. Pe vremea mea nu se pomenea de aşa ceva. Grivei nu se astâmpără. Latră mereu la caii care se sperie şi azvârlă cu picioarele. —Marş d-aici, jigodie! îl goneşte moş Ioniţă. Pe urmă, trage trăsura în faţa intrării. Coboară şi tata, însoţit de mama. —Grig, n-ai uitat nimic? —Nu, măicuţă! îmi iau rămas-bun. Ea mă îmbrăţişează şi-şi şterge pe furiş lacrimile, să n-o vadă tata. îmi spune la ureche: —Să-mi scrii, Grig, în fiecare săptămână. Şi fereşte-te să nu răceşti. îi făgăduiesc totul, ba îmi pun în minte să-i scriu de două ori pe săptămână. Simt cum îmi strecoară ceva în buzunar. Trebuie să fie niscai bănişori. înainte de a pleca, mă pune să-mi fac cruce şi îmi înfăşoară un şal în jurul gâtului. Pornim. Flutur batista. Mama face la fel. Grivei latră şi se caţără pe garduri, dar nu le poate sări: sunt prea înalte.

6147