Titlu Domnisoara Christina
Autor Mircea Eliade
Categorie Literatura română
DOWNLOAD PDF
Domnisoara Christina

Ştii că a mai venit un musafir, un profesor ? Egor îi privi ochii prin semiîntunericul odăii. Sclipeau. „Poate mă încurajează", îşi spuse, şi se apropie, încercînd să-i prindă mijlocul. Dar fata se smuci şi, din cîţiva paşi, deschise uşa sufrageriei. Egor__îşi corectă ţinuta şi rămase în prag. Ardea aceeaşi lampă cu sita albă, orbitoare ; o lumină prea tare, artificială, stridentă. Zîmbetul d-nei Moscu părea acum mai obosit. (Zîmbetul pe care Egor se obişnuise să-l ghicească înainte chiar de ai vedea faţa...) — ...Acesta este d-l Egor Paşchievici, îl prezentă solemn d-na Moscu, întinzînd moale braţul spre uşă. Are un nume ciudat, adăugă ea, dar e român pe de-a-ntregul... E pictor şi ne face cinstea de a locui cu noi... Egor se înclină, încercînd să spună cîteva cuvinte măgulitoare. D-na Moscu îşi retrase braţul şi—1 îndreptă, cu mai multă emoţie, spre noul-venit. Avea atît de rar pri-lejul să facă prezentări bogate, solemne... ...... - — Domnul profesor universitar (Nazarie o glorie a ştiinţei româneşti, continuă ea. " Egor se îndreptă cu pas hotărît către profesor şi îi apucă mina. — Sînt numai un neînsemnat asistent, stimată doamnă, şopti d-l Nazarie, încercînd să-i mai reţină o clipă privirile. Atît de neînsemnat... 11 Dar d-na Moscu se aşezase extenuată pe scaun. Profesorul rămase uluit lîngă ea, cu fraza nesfîrşită. îi era teamă să se întoarcă spre ceilalţi ; teamă, nu cumva să pară ridicol sau ofensat. Cîteva clipe nu ştiu ce să facă. Dar se hotărî şi se aşeză pe scaunul din stînga d-nei Moscu. — Scaunul acesta e ocupat, îi şopti Simina. Eu raă- nînc întotdeauna lîngă mama. D-l Nazarie se ridică brusc şi se lipi de perete., Egor şi Sanda se apropiară de el, zîmbind încurcaţi. Nu trebuie să ţină seama de glumele Siminei. E o fetiţă capricioasă. Şi, de altfel, asta e cea mai mare bucurie a ei : să stea lîngă maică-sa, chiar cînd sînt musafiri. — Are numai nouă ani, adăugă Sanda. D-na Moscu îi privise tot timpul zîmbind, parcă s-ar fi rugat să fie iertată că nu ia parte la discuţie. Bănuieşte cît de interesantă poate fi o asemenea discuţie — interesantă, savantă, instructivă —, dar e prea obosită ca s-o urmărească. Doamna Moscu, fireşte, nu auzise nici un cuvînt; sunetele trecuseră alături de urechile ei, fără rezistenţe, fără urme. Egor conduse pe d-l Nazarie spre capătul mesei, in* dMndu-i un scaun alături de Sanda. „Ce stranie şi neînţeleasă oboseală", gîndi pictorul privind încă o dată faţa doamnei Moscu. — Nu ştiu cum să vă mulţumesc, îngînă profesorul aşezîndu-se. îmi dau seama că am jignit un copil. Şi este un copil ca un înger... întoarse capul şi aruncă Siminei cele mai calde priviri. D-l Nazarie era un bărbat încă destul de tînăr, nu împlinise nici patruzeci de ani, şi privirile îndreptate spre Simina încercau să poarte o dragoste totodată protectoare şi linguşitoare. Obrazul lui curat şi neutru, de bărbat în-văţat,«se luminase din cale afară. Zîmbea Siminei cu toată gura deschisă. Simina îi susţinu privirea cu o siguranţă ironică, muşcătoare. Cîteva clipe îl privi în adîncul ochilor, apoi duse şervetul la gură, îşi şterse un foarta uşor 'zîmbet şi întoarse încet capul către maică-sa. — Sînteţi desigur venit pentru săpături ? întrebă brusc

4150