Titlu Femeia in rosu
Autor Mircea Nedelciu
Categorie Literatura română
DOWNLOAD PDF
Femeia in rosu

AUTOPSIE epat se deschid ochii, urechile şi se vara. Cu alte cuvinte, ascultă, priveşte şi taci! Asta e tot ce ţi se cere, aprecieri în legătură cu staiea generală a locului, în casă sau afară într-o pădure sau în câmp deschis, pe malul unei ape, lingă un puţ etc. Vei cerceta dacă a tunat, dacă a fulgerat, pentru a putea aprecia distanţa de la care poate vedea şi auzi cineva. Poate că în momentul în care a fulgerat, martorul a văzut pe criminal fugind. O schiţă topografică a locului n-ar fi inutilă, dacă eşti bun desenator, şi chiar dacă nu eşti. Ond vei fi chemat la juraţi să faci o depoziţie orală, domnii avocaţi îţi pot pune o mulţime de întrebări, Trebuie să na te contrazici, pentru a nu da oca dune acestor domni de a stabili alibiuri de contrazicere. Trebuie să observi, cu mare atenţie, şi starea uşilor şi a ferestrelor. Pentru că dacă vei găsi un geam spart şi ţi se va spune că „a murit prin oxid de carbon”, vei zice că nu se poate. Vei ţine socoteală şi de modul în care locul este iluminat. Dacă nu cumva lumina unui felinar din stradă sau a lunii erau suficiente pentru ca să nu mai fie nevoie să se aprindă lumina şi la focul faptei. Apoi, toate obiectele dimprejur trebuie examinate cu atenţie, starea lor, distanţa până la ele, dacă sunt intacte sau stricate şi în ce fel sunt stricate. Vei nota fiecare pată sau urmă, de sânge sau de alte materii organice şi, dd asemenea, dacă urmele sunt sub formă de stropitori, ţâş-pituri sau impresiuni. Hainele vor fi examinate cu multă atenţie: dacă sunt noi sau vechi, încheiate sau descheiate, dacă lipsesc nasturi, dacă sunt pătate şi eu ce substanţe. Ei cerceta conţinutul buzunarelor, locul rupturilor şi raportul ce poate exista latre ruptura de pe haină şi leziunile le pe trup. Abia apoi ee trece în examinarea atentă a corpului. Aspectul general, situaţia şi poziţia, integritatea sau mutilarea, absenţa eeu prezenţa rigidităţii, semnele de putrefacţie, de violenţă şi aşa mai departe. Vei nota dacă e întins pe spate, pe laturi sau pe faţă şi, după aceea, v ei studia petele livide şi vei înţelege dacica fost mutat sau nu respectivul corp, pentru că liyidităţile ocupă totdeauna părţile declive. Acest examen a! Corpului se va face într-o anumită ordine, sistematic, începând eu capul, faţa, ochii, gura, toracele, organele genitale otc”. Poziţiunea joacă un mare rol în căutarea semnelor de violenţă. O rană făcută ca un stilot sub mamela unei femei poate să nu fie observată la prima vedere şi, uneori, dificultăţile cresc şi datorită rolei intenţii a unor persoane, dintre rude, mai ales, care vor să ascundă adevărata cauzn a morţii. După ce tot faci ecest îndelung examen, treci la consî rea morţii. Dacă este reală, de cât timp datează şi dacă ieste sau nu violentă. Tot co nu e moarto naturală, vreau să spun, cea subită şi cele violente, se supun unui examen msdicolegaJ complet. Autopsia. Dar înainte de a începe acest examen toarte complex şi nu tocmai simplu, trebuie să te gândeşti la anumite precauţiuni şi reguli co nu pot fi Încălcate decât cu mari riscuri pentru medic. Să nu ai răni pe mină, pentru că dacă individul a murit de o boală contagioasă există posibilitatea îmbolnăvirii taie. Tar nici să lucrezi cu mănuşi nu e. bine, pentru că alunei adevărul pe cure îl Minţi cu oca ia autopsiei poate să se oprească în cauciucul lor. Şi în plus, p iţi căpăta g rană în timpul expertizei şi să nu-ţi dai seama de ea din cauza mănuşii, decât după ce ai stat două orc cu mina în cadavru şi te-ai contaminat. E inm til să mai adaug că nu trebuie să lucrezi eu hainele de toată ziua, că trebuie să fii îmbrăcat în haii laie şi foarte curate. Pentru că, dacă autopsia prin fdui ci, e operaţia cea mai murdară din câl u trebuie ca prin îmbrăcămintea ta să o faci şi iiti urâţi. Sa fii îmbrăcat, cu această oca: t oricânâ a ta, nu atât pentru a ară ta contrastul dintre hidoşenii ii şi curăţenia spiritului care o cercetează. — Pe”ntru osia e căutare, de aJevăr, iar rebuie primit în Iu ine sărbătoreşti! Trebuie să lucrezi la lamina zilei şi, numai In cazuri excepţionale, sub altă lumină. Luarea notelor în timpul operaţiei este de mare importanţă.

4853