Titlu Cantul Vrajitoarelor - Vol 1
Autor Mireille Calmel
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Cantul Vrajitoarelor - Vol 1

— Nu, ţi-am spus NU! se revoltă Algonde, respingând mâinile lui Mathieu, care se îndreptau cu prea multă nerăbdare spre talia ei. — Atunci, măcar o sărutare. Una mică de tot, insistă fiul brutarului, ţuguindu-şi buzele. — Potoleşte-te, altfel îţi trag un genunchi şi o să te linişteşti imediat! îl ameninţă adolescenta. Nu glumea. Mathieu dădu înapoi, ca să-şi protejeze „bijuteriile”. De când erau în leagăn se certau întruna şi ştia bine de ce era în stare drăguţa lui. Căutând un alt mod de apropiere, se aşeză turceşte în ieslea vacii care scoase un muget de protest, în timp ce Algonde îi punea sub ea scăunelul pentru muls. — N-ar trebui să fie mulsă acum, râse el. Se apropie furtuna şi laptele n-o să fie bun. — De unde ştii tu? — Toată lumea ştie asta… Pun rămăşag că Marthe ţi-a poruncit s-o mulgi. Algonde ridică din umeri. O ura pe camerista pe care stăpânii lor o aduceau de fiecare dată când veneau să stea la castel. Nici Marthe n-o putea suferi pe ea, de altfel, şi nu pierdea niciun prilej să-i amărască viaţa. De fapt, Marthe îşi arogase drepturile unei doamne de companie, fără ca doamna Sidonie sau baronul Jacques, care era considerat unul dintre cei mai puternici seniori din Dauphine, să aibă ceva împotrivă. Ba, mai mult, orice-ar fi spus sau ar fi făcut camerista ei, doamna Sidonie îi găsea întotdeauna scuze. Cu timpul, Gersende, mama lui Algonde şi intendenta casei, se obişnuise cu situaţia; pe Algonde însă nedreptatea o făcea să sufere. Îi venea s-o strângă de gât pe ticăloasa aceea, pe cât de urâtă, pe atât de rea. Ce-ar fi să ne logodim? îi întrerupse Mathieu şirul amar al gândurilor, făcând-o să încremenească. Ritmul alternativ al jeturilor de lapte care curgeau în găleată conteni când degetele lui Algonde rămaseră nemişcate pe uger. Fata întoarse capul spre Mathieu. Tolănit acum pe o parte, rezemat în cot, cu un pai în colţul gurii şi cu privirea jucăuşă, băiatul părea încântat că a reuşit să-i atragă atenţia. — Să ne logodim? Tu şi cu mine… Îl ironiză ea cu o strâmbătură sceptică, ascunzându-şi emoţia. I se pusese un nod în gât, fiindcă ştia că era imposibil. — De ce nu? Mergem pe cincisprezece ani. Eu sunt o partidă bună, sunt chipeş… — Şi mai cu seamă modest, adăugă ea, apucându-se din nou de muls. Dacă nu se zorea, Marthe ar fi profitat de întârzierea ei ca s-o pedepsească. Algonde nu voia să-i dea această satisfacţie. Fireşte că Jacques de Sassenage avea toată încrederea în intendenta lui şi nu-şi prea pleca urechea la plângerile lui Marthe în legătură cu Algonde, dar, de fiecare dată când stăpânii erau la castel, adolescenta era cu ochii-n patru. Simţea că doamna Sidonie şi camerista ei erau legate printr-un secret. — Te-ar zgâria pe limbă, nu-i aşa? Algonde tresări. Mathieu nu se lăsa. — Ce m-ar zgâria pe limbă? repetă ea. — Să mărturiseşti că mă placi, desigur! — Ştii ce mi-ar plăcea? Să te întorci la cuptoarele tale. N-auzi că te strigă taică-tău? Refuzând să continue această conversaţie, Algonde consideră că mulsese destul lapte ca să satisfacă dorinţa lui Marthe de a tampona cu el obrazul doamnei Sidonie. Dădu la o parte scăunelul şi acoperi recipientul. Văzând-o gata de plecare, Mathieu scuipă firul de pai din gură, îşi întinse picioarele lungi şi se ridică alene, cu nădragii plini de paie. — Să ştii că, dacă mă tot respingi, s-ar putea să mă îndrăgostesc de alta, o ameninţă el, scuturându-şi turul pantalonilor

8964