Titlu Pasi pe nisip
Autor Nancy Thayer
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Pasi pe nisip

Era sfârşitul lunii octombrie, iar Danielle îşi adusese fiicele aici la Surfside, plaja care înfrunta, singură şi neprotejată de diguri, porturi sau debarcadere, valurile uriaşe ale Oceanului Atlantic. Marea era cătrănită astăzi, de o culoare albastru-închis neprimitoare, și vântul dezordonat de toamnă îi agita suprafaţa, dând naştere unor valuri neliniştite. Fetele învățaseră deja să identifice stările de spirit ale oceanului. Vara era jucăuş, scânteietor, seducător, azvârlindu-şi spuma în zgomote ca de sărutări. În noiembrie, oceanul şuiera, iar talazurile scuipau şi se scufundau în nisip, trăgând plase întunecate de spumă înapoi, în adâncurile-i flămânde, ca și când marea însăşi ieşea la vânătoare. Iarna parcă era un câmp de luptă, valurile se năpusteau spre ţărm în batalioane ridicându-se şi năvălind înapoi în jos bubuind, cu vântul gălăgios în spinare. Iar când cerul era albastru şi vântul uşor, oceanul strălucea de parcă în străfunduri ar fi avut propriul soare albastru. Oricum ar fi fost vremea, valurile aduceau mereu la mal adevărate comori; aşa le învăţase mama. Mama lor fusese cea care pusese bazele Clubului „Comorile de pe Plajă“. Universul ne vorbeşte întruna, le spunea Danielle fiicelor sale. Ne trimite mici mesaje, provoacă tot felul de coincidenţe şi ne aduce în faţa ochilor mici obiecte de valoare, ne aminteşte să ne oprim, să aruncăm o privire în jur, să credem în altceva, în ceva mai mare. Iar cei care au norocul să trăiască înconjuraţi de ocean au mai multe şanse decât alţii să vadă, să cunoască. Trebuie să fii dispus să ieşi din ceea ce este îndeobşte considerat o viaţă Nancy Thayer 8 normală. Trebuie să ai imaginaţie. Trebuie să fii conştient că toţi facem parte dintr-un joc minunat şi misterios. Veneau pe plajă cel puţin o dată pe săptămână, indiferent de anotimp sau vreme. Păşeau pe marginea plajei, mama şi cele trei fiice, cu capetele aplecate în faţă, scrutând nisipul, se opreau când vreuna dintre ele găsea un premiu, şi de obicei aruncau lucrurile găsite înapoi în apa care le veghea, dar uneori strecurau piatra sau scoica sau ciobul în gentuţe ca să le ia acasă, pe Fair Street. Acolo se adunau în jurul mesei din bucătărie şi aşteptau până când mama le aducea ceşti înspumate cu ciocolată fierbinte şi bezele sau limonadă ale cărei cuburi de gheață zornăiau în paharele aburite. Mama lor se aşeza în capul mesei – ea era judecătorul suprem – iar fetele îşi prezentau descoperirile: o carapace de midie cu străluciri indigo, precum capul unui graur. Un melc de mare spart, cu interiorul răsucit ca o scară în spirală perfectă, neted ca un os. Un ciob de formă pătrată, ca un ochi de cer căzut pe pământ. Uneori un obiect omenesc: toarta unei ceşcuţe de porţelan diafan, o brăţară sau o agrafă de păr, un breloc, o sticlă.

6536