Titlu Nix
Autor Nathan Hill
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Nix

Dacă Samuel ar fi știut că mama lui pleca, poate că ar fi fost mai atent. Ar fi
ascultat-o cu mai multă atenție, ar fi observat-o mai îndeaproape, ar fi notat
anumite lucruri esențiale. Poate că s-ar fi purtat diferit, ar fi vorbit altfel, ar fi
fost o altă persoană.
Poate că ar fi devenit un copil lângă care merita să rămâi.
Dar Samuel nu știa că mama lui pleca. Nu știa că ea pleca deja de multe luni
– în secret și pe bucăți. Ea luase obiecte din casă, unul câte unul. O rochie din
dulap. Apoi o fotografie din album. O furculiță din sertarul cu tacâmuri. O pătură
de sub pat. În fiecare săptămână ea lua câte ceva. Un pulover. O pereche de
pantofi. Un ornament de Crăciun. O carte. Încetul cu încetul, prezența ei în casă
a devenit din ce în ce mai discretă.
Ea făcea asta de aproape un an când Samuel și tatăl lui au început să simtă
ceva, un fel de instabilitate, un sentiment de sărăcire care îi încurca și îi tulbura
și care uneori era chiar sinistru. Un sentiment care îi lovea în momente venite la
întâmplare. Se uitau la bibliotecă și se gândeau: „Nu aveam mai multe cărți decât
atât?” Treceau pe lângă dulapul cu veselă și erau aproape siguri că ceva lipsea.
Dar ce? Nu puteau să-i spună pe nume – această impresie că detaliile vieții lor
erau reorganizate. Nu înțelegeau că motivul pentru care nu mai mâncau mâncare
gătită la cratiță era acela că nu mai era nicio cratiță în casă. Dacă biblioteca li se
părea goală, era pentru că ea o golise de cărțile de poezie. Dacă dulapul cu
veselă părea puțin gol, era pentru că două farfurii, două castroane și un ceainic
fuseseră scoase din colecție.
Erau furați într-un ritm foarte lent.
— Nu erau mai multe fotografii pe peretele acela? spuse tatăl lui Samuel, la
baza scărilor, privind mijit. Nu aveam acolo o fotografie de la Marele Canion?
— Nu, spuse mama lui Samuel. Am pus deoparte poza aceea.
— Da? Nu-mi aduc aminte.
— A fost decizia ta.
— Da? spuse el, încurcat.
Avea impresia că-și pierde mințile.
Peste ani, la o oră de biologie din liceu, Samuel a auzit o poveste despre un
anumit tip de țestoasă africană care traversa înot oceanul ca să-și depună ouăle în

America de Sud. Oamenii de știință nu au găsit niciun motiv pentru lunga
călătorie. De ce făceau țestoasele asta? Teoria de bază este că au început să facă
asta cu eoni în urmă, când America de Sud și Africa erau încă unite. Pe atunci,
doar un râu ar fi separat continentele, iar țestoasele își depuneau ouăle pe malul
celălalt al râului. Apoi continentele au început să se îndepărteze, iar râul s-a
lărgit cam cu un centimetru pe an, lucru insesizabil pentru țestoase. Așa că ele au
continuat să meargă în același loc, pe malul opus al râului, fiecare generație
înotând puțin mai departe decât cea din urmă, iar după sute de mii de ani, râul a
devenit un ocean, dar țestoasele nu au observat asta niciodată.
Așa, s-a gândit Samuel, a fost și plecarea mamei sale. Așa se îndepărta –
imperceptibil, încet, puțin câte puțin. Și-a mutat viața până când singurul lucru
rămas de îndepărtat a fost ea însăși.
În ziua în care a dispărut, ea a plecat din casă cu o singură valiză.

1222