Titlu Oceanul de la capatul aleii
Autor Neil Gaiman
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Oceanul de la capatul aleii

Purtam un costum negru şi o cămaşă albă, o cravată neagră şi
pantofi negri, bine lustruiĠi şi lucioşi: haine care, în mod normal,
m-ar fi făcut să mă simt nelalocul meu, de parcă aş fi purtat o
uniformă furată sau de parcă aş fi pretins că sunt adult. De data
aceasta, îmi dădeau o senzaĠie de confort, într-un fel. Purtam
hainele potrivite pentru o zi grea.
Mi-am făcut datoria dimineaĠa, am spus cuvintele care trebuiau
spuse, crezând în ceea ce spuneam, iar apoi, când totul s-a
terminat, m-am urcat în maşină şi am condus la întâmplare, fără o
direcĠie anume. Aveam cam o oră de irosit până la întâlnirea cu alĠi
oameni pe care nu-i mai văzusem de ani buni, până la alte strângeri
de mână şi o supradoză de ceai din cel mai bun serviciu de
porĠelan. Am condus pe drumurile şerpuitoare din Sussex, drumuri
de Ġară pe care mi le aminteam doar pe jumătate, până când m-am
trezit că mă îndrept spre centrul oraşului, aşa că am luat-o, la

nimereală, pe alt drum, la stânga şi apoi la dreapta. Abia atunci mi-
am dat seama încotro merg, încotro mă îndreptasem de la bun

început, şi am clătinat din cap, uimit de propria mea prostie.
Mă îndreptasem spre o casă care nu mai exista de câteva decenii.
M-am gândit să mă întorc, în timp ce înaintam pe strada largă,
care fusese cândva un drum pietruit mărginind un câmp de orz; să
mă întorc şi să las trecutul în pace. Dar eram curios.
Vechea casă, în care locuisem timp de şapte ani – de când aveam
cinci şi până când am împlinit doisprezece ani – fusese dărâmată şi
o pierdusem pentru totdeauna. Casa cea nouă, pe care părinĠii mei
o construiseră în capătul grădinii, între tufele de azalee şi rondul de
iarbă pe care îl numeam inelul zânelor, fusese vândută cu treizeci
de ani în urmă.
Am încetinit când am văzut casa cea nouă. Pentru mine, avea să
rămână casa cea nouă. Am oprit pe aleea de acces, uitându-mă la
felul în care dezvoltaseră construcĠia pe baza arhitecturii din anii
’70. Uitasem culoarea cărămizilor: era ciocolatie.

2168