Titlu Refugiul
Autor Nicholas Sparks
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Refugiul

O briză dinspre Atlantic îi învolbură părul lui Katie în timp ce se strecura printre mese ţinând trei farfurii în mâna stângă şi încă una în mâna dreaptă. Purta jeanşi şi un tricou pe care scria Ivan’s: încercaţi peştele nostru, mai ales halibutul. Duse farfuriile la o masă ocupată de patru bărbaţi îmbrăcaţi în tricouri polo. Cel aflat mai aproape de ea o privi drept în ochi şi-i zâmbi. Deşi încerca doar să pară un tip prietenos, ea ştia că nu-şi lua ochii de la ea nici când se îndepărta. Aflase de la Melody că bărbaţii veniseră de la Wilmington şi erau în căutare de locuri de filmare. Înainte de a se întoarce la bar, luă de pe masă o carafă cu ceai îndulcit şi le umplu ceştile. Aruncă o privire pe geam. Era sfârşitul lui aprilie, temperatura aproape ideală, iar cerul senin. În spatele ei, Canalul Intercostal avea suprafaţa liniştită în ciuda brizei şi părea să oglindească seninul cerului. Câţiva pescăruşi stăteau cocoţaţi pe parapet, gata să se repeadă sub mese în cazul în care cineva scăpa o bucăţică de mâncare. Ivan Smith, proprietarul, îi ura. Le zicea şobolani cu aripi şi deja patrulase de două ori pe lângă parapet, încercând să-i sperie cu o pompă de desfundat chiuveta. Melody întrebă discret ce utilizare primise pompa, lucru care o îngrijora mai mult decât soarta pescăruşilor. Katie nu răspunse nimic. Puse din nou de ceai şi se apucă să şteargă tejgheaua. O clipă mai târziu, simţi că o bate cineva pe umăr. Când se întoarse, o văzu pe fiica lui Ivan, Eileen. Tânăra drăguţă de nouăsprezece ani, cu părul prins în coadă de cal, lucra cu jumătate de normă la restaurant ca hostesă. — Katie, poţi să mai preiei o masă? Katie trecu în revistă mesele de care se ocupa, calculându-şi ritmul în minte. — Sigur, confirmă ea cu o mişcare a capului. Eileen coborî treptele. De la mesele din apropiere, Katie auzea frânturi de conversaţii – oamenii vorbeau despre prieteni sau familie, despre vreme sau pescuit. Apoi, la o masă din colţ, văzu doi oameni care-şi închideau meniurile. Se grăbi şi luă comanda, dar nu întârzie pentru a face conversaţie, aşa cum proceda Melody. Nu se pricepea la conversaţie, dar era eficientă şi politicoasă, iar pe clienţi nu părea să-i deranjeze lipsa ei de volubilitate. Lucra la restaurant de la începutul lui martie. Ivan o angajase într-o după-amiază însorită, dar rece, cu cer turcoaz. Când auzise că putea să înceapă lucrul în lunea următoare, Katie făcuse eforturi supraomeneşti să nu plângă în faţa lui. Abia pe drumul spre casă, la lăsarea serii, izbucnise în plâns. Rămăsese fără niciun ban şi nu mâncase de două zile. Umplu din nou paharele cu apă şi ceai şi se îndreptă spre bucătărie. Ricky, unul dintre bucătari, îi făcu cu ochiul ca de obicei. Cu două zile în urmă îi dăduse întâlnire, dar ea îi spusese că nu vrea să iasă cu nimeni de la restaurant. Rămăsese cu sentimentul că o să mai încerce, dar spera să se înşele. — Nu cred că o să se domolească agitaţia azi, comentă Ricky. Era blond şi deşirat, poate mai tânăr decât ea cu un an sau doi, şi încă locuia cu părinţii. De câte ori ni se pare că reuşim să mai recuperăm din timp, iar se aglomerează. — E o zi frumoasă. — Dar de ce sunt oamenii aici? Într-o zi ca asta ar trebui să fie la plajă sau la pescuit. Ceea ce o să fac eu când termin aici. — E o idee bună. — Pot să te duc cu maşina acasă mai târziu? Se oferea să o conducă cel puţin de două ori pe săptămână.

15672