Titlu Talismanul norocos
Autor Nicholas Sparks
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Talismanul norocos

Ajutorul de şerif Keith Clayton nu îi auzise venind şi, de aproape, nu îi plăcea mai mult decât prima dată când îi zărise. Asta şi din pricina câinelui. Nu se dădea în vânt după ciobăneştii germani, iar acesta, deşi stătea liniştit, îi aducea aminte de Panther, câinele poliţist al lui Kenny Moore care se repezea să-i muşte de vintre pe suspecţi, la comanda cea mai mică. De cele mai multe ori, îl considera pe Moore un idiot, cu toate că era singurul coleg pe care îl putea numi cât de cât prieten şi trebuia să admită că acesta avea un fel anume de a spune poveştile cu muşcături, care îl făcea să se tăvălească pe jos de râs. Iar Moore ar fi apreciat, cu siguranţă, micul spectacol de nudism, pe care Clayton tocmai îl întrerupsese, spionând două studente care făceau plajă lângă pârâu, în toată splendoarea lor matinală. Sosise acolo doar de câteva minute şi apucase să facă doar câteva poze cu camera digitală, când văzu o a treia fată ivindu-se din spatele unei tufe de hortensii. După ce aruncă repede aparatul în desişul din spatele lui, ieşi de după un copac şi, peste încă un moment, el şi studenta se aflau faţă în faţă. — Ei, ce avem noi aici? spuse el tărăgănat, încercând să o pună în defensivă. Nu-i plăcea faptul că fusese surprins şi nu era mulţumit nici de replica sa insipidă. De obicei, se descurca mai bine de-atât. Mult mai bine. Din fericire, fata era mult prea ruşinată pentru a mai observa ceva şi aproape se împiedică încercând să se dea înapoi. Bâlbâi ceva ce părea a fi un răspuns în timp ce încerca să se acopere cu mâinile.

14772