Testament politic Pentru a ieşi dintr-un univers concentraţionar - şi nu e neapărat nevoie să fie un lagăr, o temniţă ori o altă formă de încarcerare; teoria se aplică oricărui tip de produs al totalitarismului - există soluţia (mistică) a credinţei. Despre aceasta nu va fi vorba în cele ce urmează, ea fiind consecinţa harului prin esenţă selectiv. Cele trei soluţii la care ne referim sunt strict lumeşti, au caracter practic şi se înfăţişează ca accesibile orişicui. Soluţia întîi: a lui Soljeniţîn în Primul cerc, Alexandru Isaievici o menţionează pe scurt, revenind asupră-i în volumul I al Arhipelagului Gulag. Ea constă, pentru oricine păşeşte peste pragul Securităţii sau altui organ analog de anchetă, în a-şi spune cu hotărîre: în clipa aceasta chiar mor. îi este permis a-şi vorbi consolîndu-se: păcat de tinereţele ori vai de bătrîneţele mele, de nevasta mea, de copiii mei, de mine, de talentul ori de bunurile ori puterea mea, de iubita mea, de vinurile pe care n-am să le mai beau, de cărţile pe care n-am să le mai citesc, de plimbările pe care n-am să le mai fac, de muzica pe care n-am să o mai ascult etc. etc. etc. Dar ceva e sigur şi ireparabil: de-acum încolo sunt un om mort. Dacă aşa gîndeşte, neşovăitor, insul e salvat. Nu i se mai poate face nimic. Nu mai are cu ce fi ameninţat, şantajat, amăgit, îmbrobodit. De vreme ce se consideră mort nimic nu-1 mai sperie, îmbrobodi, atrage, atîţa. Nu mai poate fi amorsat. Nu mai are - fiindcă nu mai speră, fiindcă a ieşit din lume - după ce jindui, ce păstra sau redobîndi, pe ce îşi vinde sufletul, liniştea, onoarea. Nu mai există moneta în care să-i poată fi achitat preţul trădării. Se cere însă, fireşte, ca hotărîreă să fie fermă, definitivă. Te declari decedat, primeşti a te învoi morţii, desfiinţezi orice speranţă. Te poţi regreta, ca doamna d'Houdetot, poţi regreta, însă această sinucidere morală şi prin anticipaţie nu dă greş. Riscul unei cedări, al consimţirii la denunţ, al unei recunoaşteri fanteziste a pierit cu desăvirşire.
TOP 10 Cărți
Acum câțiva ani, am pățit o chestie ciudată. Eram în liceu și eram foarte îndră...
Colegiul păruse dintotdeauna ceva de o importanţă capitală, o parte esenţială care descrie valoar...
A plecat din Paris să se uite pe sine. Dragostea pe care o va întâlni va schimba totu...
O carte tulburatoare, fascinanta, ce redeschide vechea discutie despre esenta raului uman. Desi d...
Romanul este specia literara a gneului epic in proza de mare intindere cu personaje numeroase, co...
Frustrată, mă încrunt la imaginea mea din oglindă. Fir-ar el de păr — nu vrea să se a...
Nu reușeam să respir. Am avut încredere în acel om, am parcurs atâția kilometri...
n încăpere, totul urla că n‑aveam ce să caut acolo. Scările erau pe
cale să se năruie,...
Din taciunii secretelor, pasiunea se aprinde mistuitoare. Calma, rece, serioasa, Gisele Whitby st...
De ce apare aceastã carte? De ce se simte nevoia unei discuþii ample având ca...
JET LUELLYN răsuci volanul somptuoasei sale limuzine argintii la intersecţia Telford şi ieşi de p...
Tot ceea ce faceți implică activitatea creierului - modul de a gândi, de a simţi sau de a a...