Titlu Jurnal
Autor Oana Pellea
Categorie Literatura română
DOWNLOAD PDF
Jurnal

Trebuie să fie îngrozitor de greu să fii actriță. Şi nu pentru că e nevoie de talent, de pasiune, putere de a răbda, stăpânire de sine și atâtea altele, ci pentru că lumea din jur te confundă cu măștile pe care le-ai purtat. Ce-i drept, un actor bun se identifică el însuși cu masca, măcar preț de un spectacol. Bărbații se îndrăgostesc, se pare, nu de actrițe, ci de personajele pe care le interpretează acestea. În filmul Notting Hill, în care Julia Roberts se joacă, aș spune, pe sine, dar și pe orice actriță de succes, ea îi vorbește bărbatului care o iubește despre această dramă inevitabilă. Şi o evocă pe Rita Hayworth, socotită la un moment dat sex-simbol al Americii, care a fost, în rolul vieții ei, Gilda. Or, spunea actrița, bărbații se culcau seara cu Gilda și se trezeau dimineața cu Rita. Se culcau, așadar, cu visul și se trezeau cu realitatea. Replica aceasta cred că se poate extinde la tot ce ține de relația actorilor cu publicul. Oamenii nu știu să se poarte cu actorii, au cu ei o problemă de identitate. Dacă ar fi să glumesc, aș spune că, fațăn față cu actorii întâlniți întâmplător, oamenii văd dublu. Dar mai mare e, pentru toți, imaginea rolului, care orbește; iar imaginea omului e numai umbra. Când citești jurnalul unui actor, lucrurile revin la normal, omul real își recapătă nu numai consistența, dar și valoarea, iar măștile lui, visul, oricât de minunate, oricât de pline de viață, redevin umbre efemere. Când citești un jurnal intim, confuzia și nesiguranța se risipesc și știi, împăcat, cu cine ai de-a face. Jurnalul unui actor este triumful omului, cu toată precaritatea lui, triumful omului lipsit de apărare sau, mai bine zis, lipsit de apărătoarea care e rolul și în care actorul intră ca odinioară cavalerii în armură: din creștet până la vârful picioarelor. Orice jurnal de actor este victoria omului slab asupra rolului puternic. Cred că cititorii, foștii tăi spectatori, se vor apropia cu justificată curiozitate de paginile scrise de tine, iar întrebarea cu care vor lua cartea în mână va fi: „Cum arată de fapt Oana Pellea?“ Iar unii se vor întreba: „Cum arată fata lui Amza Pellea?“ Eu am citit până acum o mulțime de jurnale în care oameni din public își dezvăluiau dragostea și părerile despre actrițe. Dar e prima dată când citesc un jurnal în care actrița, vedeta, își spune dragostea și părerile despre semenii ei. Am avut mereu o reținere în a mă apropia de asemenea creații. M-am temut că jurnalele actorilor, ale vedetelor, sunt o reflectare a bârfelor și intrigilor de culise, a anecdotelor, farselor și orgoliilor, că sunt un alt fel de a fi pe scenă. Că sunt pagini pline de fard, cuvinte date cu un strat gros de pudră, cu ruj, ascunse sub perucă. Or, ce-am găsit aici, în jurnalul tău? Am găsit ceea ce căuta cinicul Diogene cu lumânarea, ziua în amiaza mare: un om. Adică, așa cum voia filozoful, o persoană lucidă, „adultă“, adevărată. Trebuie să-ți spun deci că jurnalul tău a fost pentru mine o mare surpriză pentru că mi-a contrazis în modul cel mai fericit așteptările. Nu e un jurnal egoist, nici măcar egotist – și de aceea el contrazice oarecum ideea de jurnal. Te uiți spre ceilalți. Iar când nu te uiți la ei, te uiți dincolo de ei. 

6820