Titlu Singuratatea numerelor prime
Autor Paolo Giordano
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Singuratatea numerelor prime

Alice Della Rocca nu putea suferi şcoala de schi. Nu putea suferi trezirea la ora şapte şi jumătate dimineaţa, chiar şi în vacanţa de Crăciun, şi nici pe tatăl ei, care, la micul dejun, o privea fix şi, pe sub masă, dădea nervos din picior ca şi cum voia să spună hai, grăbeşte-te. Nu putea suferi ciorapii de lână care o înţepau pe coapse, mănuşile strâmte cu un deget, casca metalică ce-i strivea obrajii apăsând-o cu fierul peste mandibulă şi clăparii, mereu prea strâmţi, care o făceau să meargă precum o gorilă. — Bei sau nu laptele ăsta? o grăbi, din nou, tatăl ei. Alice înghiţi trei degete de lapte fierbinte, care îi arse mai întâi limba, pe urmă esofagul şi apoi stomacul. - Bine. Şi, astăzi, arată-le cine eşti, îi spuse. Cine sunt? se gândi ea. Apoi o împinse afară, mumificată în costumul verde de schi, presărat cu desene cu steguleţe şi inscripţii fluorescente ale sponsorilor. L a acea oră erau minus zece grade şi soarele arăta c a un disc puţin mai cenuşiu decât ceaţa care învăluia totul. 12 Paolo Giordano Alice simţea laptele învârtindu-i-se în stomac, în timp ce se afunda în zăpadă cu schiurile în spate, pentru că schiurile trebuie să ţi le duci singur, până când devii suficient de bun, astfel încât să le ducă altcineva pentru tine. - Ţine cozile înainte, că altfel omori pe cineva, îi spuse tatăl ei. La sfârşitul sezonului, Clubul de Schi îţi dăruia o insignă cu nişte steluţe în relief. în fiecare an o steluţă în plus, de când aveai patru ani şi erai suficient de înaltă ca să pui între picioare discul skiliftului, până când împlineai nouă ani şi reuşeai să prinzi discul singură. Trei stele de argint şi apoi alte trei de aur. în fiecare an o insignă pentru a-ţi confirma că erai mai bună, puţin mai aproape de concursurile care o terorizau pe Alice. Se gândea deja că avea numai trei steluţe. întâlnirea era în faţa telescaunului, la ora opt şi jumătate fix, când se porneau instalaţiile. Colegii lui Alice erau deja acolo, formând un fel de cerc, la fel ca nişte soldăţei, înfofoliţi în costume şi amorţiţi de somn şi de frig. înfigeau micile beţe în zăpadă şi se sprijineau pe ele, fixându-le la subsuoară. Cu braţele atârnând aşa, semănau cu nişte sperietori. Nimeni nu avea chef să stea de vorbă, cu atât mai puţin Alice.

2552