Titlu Noua dezordine amoroasa
Autor Pascal Bruckner
Categorie Diverse
DOWNLOAD PDF
Noua dezordine amoroasa

Mai întâi, două corpuri sau mai bine zis două coduri atât de puternic întipărite în aceste corpuri încât se confundă cu ele; unul masculin, unul feminin, diferit controlate de dubla lege, simbolică a falusului, erotică a penisului, de fapt o aceeaşi lege raportată la aceeaşi instanţă. Două corpuri reunite într-unui singur şi încremenite într-o aceeaşi codificare voită a plăcerii, a amorului, a voluptăţii sau, altfel spus, în credinţa religioasă a unei complicităţi înnăscute între dorinţă şi obiectul său. Mai întâi, bărbatul care doreşte să treacă de la un privilegiu de putere absolută la unul de juisare, numeşte acest transfer „revoluţie sexuală" şi face, din sărăcăciosul lui capital (spermă, ejaculare) marfa supremă, noua monedă în care vor trebui să se convertească, la care vor trebui să fie raportate, de care vor trebui să fie legate toate traseele libidinale. Bărbatul, care mobilizează din corpul său imaginea cea mai spectaculoasă, imaginea genitală, o „eliberează" şi ridică această eliberare la rangul de eliberare a întregii societăţi; care-şi înlocuieşte (sau întăreşte) dominaţia asupra femeilor printr-o declaraţie de echivalenţă („Eu sunt mai bun ca voi" lasă locul lui „Toţi suntem la fel"). Evitând în acest fel să mai reprime pe faţă ceea ce, departe de a interzice, erijează în normă, el face să răsară „nevoi" noi, îndeamnă la juisare în limitele procedeelor sale specifice (modelul genital al orgasmului). Pe scurt, noul corp erotic, viril, cum va fi numit (pentru a-l deosebi şi de corpul feminin şi de un alt corp masculin posibil) se caracterizează în felul următor: este finit, centralizat, geometrizabil, obsedat de o axiomatică a venitului (fie chiar şi din perspectiva pierderii); nu cunoaşte decât ierarhii, finalităţi, incompatibilităţi, înregistrează totul, execută aceeaşi veşnică operaţie de legătură între anumite organe şi anumite senzaţii; acţionează prin cantităţi intenţionale şi nu intensive; îşi caută pururea unitatea, se baricadează împotriva oricărei fărâmiţări. Corp al matematizării afectelor, el se înrudeşte cu al masculului prin aceea că selecţionează şi desprinde din el cele mai evidente trăsături ale sexualităţii masculine. După care le îngroaşă, le transformă într-un model de simulare de circulaţie susceptibil să impună tuturor sexelor trăirea hedonică a bărbatului. Ciudată distorsiune a acestui sistem binar, în care masculinul nu se afirmă ca Unu decât cu condiţia ca femininul să fie Zero. În concluzie, „anatomia este destinul" devine mai degrabă în ziua de azi „anatomia bărbatului este destinul sexual al femeii". Mai întâi, există întotdeauna, o putere poliglotă pentru care nu există vreo limbă sau vreun suport privilegiat şi care, astăzi, nu tinde să vorbească altceva decât limbajul eliberării. O putere care a abandonat parţial „represiunea sexuală" şi care găseşte că e mai rentabil să facă din genitalul masculin noul standard al schimburilor erotice şi afective.

1610