Titlu Adulter
Autor Paulo Coelho
Categorie Literatură universală
DOWNLOAD PDF
Adulter

În fiecare dimineaţă, când deschid ochii spre ceea ce se cheamă „o nouă zi“, îmi vine să-i închid la loc şi să nu mă scol din pat. Dar trebuie. Am un soţ minunat, îndrăgostit nebuneşte de mine, patron al unui respectabil fond de investiţii şi care anual – chiar împotriva voinţei sale – figurează pe lista celor mai bogate 300 de persoane din Elveţia, conform revistei Bilan. Am doi copii care sunt „raţiunea mea de a trăi“ (cum spun prietenele mele). Dimineaţa devreme trebuie să le pregătesc micul dejun şi să-i duc la şcoală – la cinci mi - nute pe jos de casă – unde stau până după-amiaza, ceea ce îmi permite să lucrez şi să-mi ocup timpul. După ore, o bonă filipineză are grijă de ei până ce eu şi soţul meu ne întoarcem acasă. Îmi place serviciul meu. Sunt o jurnalistă cunoscută şi lucrez la un ziar respectabil care se găseşte în mai toate chioşcurile din Geneva, unde locuim. O dată pe an plec în călătorie cu toată familia, în ge - neral în locuri paradiziace, cu plaje minunate, în oraşe „exotice“ locuite de oameni sărmani, care ne fac să ne sim - ţim şi mai bogaţi, privilegiaţi şi recunoscători pentru bine - cuvântările pe care ni le-a oferit viaţa. Încă nu m-am prezentat. Îmi pare bine, mă cheamă Linda. Am 31 de ani, 1,75 m înălţime, 68 de kilograme şi 9 mă îmbrac cu cele mai bune haine pe care banii le pot cumpăra (graţie generozităţii fără limite a soţului meu). Băr baţii mă doresc, iar femeile mă invidiază. Şi totuşi, în fiecare dimineaţă, când deschid ochii în lumea asta ideală la care visează toţi şi în care puţini reu - şesc să trăiască, ştiu că ziua mea va fi un dezastru. La începutul acestui an nu-mi puneam nici o întrebare, îmi vedeam doar de viaţă, deşi din când în când mă simţeam vinovată că am mai mult decât merit. Într-o zi, în timp ce pregăteam micul dejun pentru toţi (mi-aduc aminte că era deja primăvară şi florile începeau să înmugurească în grădină) m-am întrebat: „Vasăzică asta e?“ Nu trebuia să-mi pun această întrebare. Dar a fost vina unui scriitor pe care îl intervievasem în ajun şi care, la un moment dat, îmi spusese: — Nu mă interesează câtuşi de puţin să fiu fericit. Pre - fer să trăiesc cu pasiune, ceea ce implică un risc, pen tru că nu ştim niciodată peste ce vom da mai târziu. Atunci mi-am spus: Sărmanul. Nu e niciodată mulţu - mit. O să moară trist şi frustrat. A doua zi mi-am dat seama că eu nu riscam nimic. Ştiu peste ce voi da mai târziu: o altă zi exact la fel cu cea anterioară. Pasiune? Păi, îmi iubesc soţul, ceea ce e o garanţie că nu am să fac o depresie fiindcă sunt obli - gată să trăiesc cu cineva numai din motive finan cia re, pentru copii şi pentru aparenţe.

17210