Titlu Aleph
Autor Paulo Coelho
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Aleph

Nu! Iar şi un ritual? Iar şi s invoc for ele invizibile ă ă ă ţ să se manifeste în lumea vizibilă? Ce legătură are asta cu lumea în care trăim astăzi? Tinerii termină facultatea şi nu găsesc de lucru. Bătrânii ajung la pensie fără să aibă bani de nimic. Adulţii n-au timp să viseze – de la 8 dimineaţa până la 5 după-masa luptă ca să-şi întreţină familia, să plătească studiile copiilor, înfruntând ceea ce cu toţii numim „realitatea crudă“. Lumea nu a fost niciodat atât de fr ă ământată ca acum: războaie religioase, genocid, degradarea mediului înconjurător, crize economice, depresie, sărăcie. Toţi îşi doresc soluţii imediate care să rezolve măcar câteva dintre problemele lumii sau ale vieţii personale. Dar viitorul se anunţă tot mai sumbru. Şi iată-mă acum şi pe mine, vrând să avansez conform unei tradiţii spirituale ale cărei rădăcini se află într-un trecut îndepărtat, străin de toate provocările momentului prezent. * Împreună cu J., pe care îl consider maestrul meu, deşi încep să am îndoieli în această privinţă, mă îndrept către stejarul sacru, care se află acolo de peste cinci sute de ani, contemplând impasibil agoniile omeneşti; singura sa preocupare este să-şi lepede frunzele iarna şi să şi le recapete primăvara. Nu pot să mai scriu despre relaţia mea cu J., călăuza mea întru Tradiţie. Am zeci de jurnale cu însemnări după convorbirile noastre, pe care nu le recitesc niciodată. De când l-am cunoscut la Amsterdam, în 1982, am învăţat şi m-am dezvăţat să trăiesc de o sută de ori. Când J. mă învaţă ceva nou, îmi spun că poate acolo se află pasul care lipseşte ca să ajung în vârful muntelui, nota care justifică o întreagă simfonie, litera care rezumă cartea. Trec printr-o perioadă de euforie, care apoi dispare treptat. Câteva lucruri rămân pentru totdeauna, dar cele mai multe exerciţii, practici, învăţăminte cad într-o gaură neagră. Sau, cel puţin, aşa s-ar zice. * Solul este umed, îmi imaginez că tenişii mei, spălaţi cu grijă acum două zile, vor fi din nou plini de noroi după doar câţiva paşi – oricâte precauţii mi-aş lua. Căutarea înţelepciunii, a păcii spirituale şi a conştiinţei realităţilor vizibile şi invizibile s-a transformat la mine în rutină şi nu mai dă rezultate. La 22 de ani, am început să mă dedic învăţării magiei. Am parcurs mai multe căi, am umblat pe marginea prăpastiei mulţi ani, am alunecat şi am căzut, am renunţat şi am revenit. Îmi închipuiam că, atunci când voi ajunge la 59 de ani, voi fi aproape de paradis şi de liniştea absolut pe care am impresia c o ghicesc ă ă în surâsurile călugărilor budişti.

1834