Titlu Iertarea
Autor P.C si Kristin Cast
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Iertarea

Neferet se trezi cu un sentiment neliniştitor de iritare, înainte de a părăsi de-a binelea acea zonă fără contururi clare aflată la graniţa dintre vis şi realitate, pipăi în jur cu degetele ei lungi şi fine, căutându-l pe Kalona. Dădu de un braţ musculos. Îi mângâie pielea netedă, puternică şi plăcută la atingere. Acea atingere uşoară ca un fulg era de ajuns. El tresări şi se întoarse iute spre ea. — Zeiţa mea? Avea în voce o asprime dată de somn şi de o dorinţă gata să renască. O enerva. O enervau cu toţii pentru că nu erau el. — Pleacă de aici... Kronos. Fu nevoită să facă o pauză pentru a se căzni să-şi amintească numele lui caraghios şi peste măsură de trufaş. — Zeiţă, ce-am făcut de nu-ţi mai sunt pe plac? Neferet îl privi. Tânărul Fiu al lui Erebus Războinicul era întins în pat lângă ea, cu chipul frumos senin şi plin de dorinţă, şi cu ochii lui albaştri, strălucitori în lumina slabă a lumânărilor din dormitor, aşa cum fuseseră mai devreme, când îl privise la antrenament în curtea castelului. Atunci îi trezise dorinţa şi privirea ei îmbietoare îl făcuse să o urmeze de bunăvoie şi să încerce să-i demonstreze în van, deşi plin de entuziasm, că era un zeu nu doar cu numele. Numai că Neferet fusese deja cu un nemuritor şi, prin urmare, ştia foarte bine ce mare impostor era, de fapt, Kronos. — Respiri, spuse Neferet şi îl privi plictisită în ochii lui albaştri. — Să respir, Zeiţă? Îşi încruntă nedumerit fruntea împodobită cu un tatuaj care avea pretenţia să reprezinte un buzdugan cu ghinturi, dar care, pentru Neferet, semăna mai degrabă cu artificiile de 4 Iulie. — M-ai întrebat ce-ai făcut de nu-mi mai eşti pe plac şi ţi-am răspuns: respiri. Şi încă mult prea aproape de mine. Asta nu-mi place. E timpul să părăseşti patul meu. Neferet oftă şi-l expedie cu un semn al mâinii. Pleacă. Acum. Aproape că izbucni în râs la vederea privirii lui, care nu ascundea cât de jignit şi de uluit era. Oare tinerelul ăsta chiar îşi imaginase că-l putea înlocui pe divinul ei Consort? Impertinenţa unui astfel de gând o umplu de mânie. În colţurile dormitorului lui Neferet tremurară nerăbdătoare învăluiri de umbre. Deşi nu le luă în seamă, le simţi fremătarea. Îi făcea plăcere. — Kronos, mi-ai abătut gândurile şi, preţ de-o clipă, mi-ai provocat o oarecare plăcere. Neferet îl atinse iar, de data asta fără urmă de blândeţe, iar unghiile ei îi lăsară două zgârieturi lungi pe antebraţul voinic. Tânărul răzoinic nu tresări şi nici nu se trase înapoi. Dimpotrivă, tremură sub atingerea ei şi i se înteţi respiraţia. Neferet zâmbi. De când îi întâlnise privirea, ştiuse că unul ca el avea nevoie de durere ca să simtă dorinţă. — Ţi-aş provoca mai multă plăcere, dacă ţi-ai îngădui-o, răspunse el. Neferet zâmbi. Scoase uşor limba şi îşi linse buzele, în timp ce-l urmărea cum o priveşte. — Poate pe viitor. Poate. Deocamdată, îţi cer să pleci şi să continui să mă venerezi, desigur. — Astfel, ţi-aş putea arăta cât de mult doresc să te venerez din nou. Ultimul cuvânt fu rostit ca o mângâiere, apoi Kronos făcu greşeala de a întinde mâna spre ea. De parcă ar fi avut dreptul să o atingă. De parcă dorinţele ei serveau nevoilor şi dorinţelor lui.

2267