Titlu Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul
Autor Robin S. Sharma
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Calugarul care si-a vandut Ferrari-ul

Căzu chiar în mijlocul sălii de judecată înţesate de lume. Era unul dintre cei mai iluştri avocaţi din ţară. De asemenea, era celebru pentru costumele sale italieneşti de trei mii de dolari care îi înveşmântau trupul bine hrănit, dar şi pentru şirul remarcabil de victorii în instanţă. Stăteam acolo, pur şi simplu paralizat de şocul celor văzute. Marele Julian Mantle era acum doar o victimă şi se zvârcolea pe podea ca un copil neajutorat, zguduindu-se, tremurând şi transpirând ca un maniac. Din acea clipă totul păru să se mişte cu încetinitorul. — O, Doamne, lui Julian îi este rău, strigă asistenta sa, oferindu-ne prin reacţia ei o imagine orbitor de clară a evidenţei. Judecătoarea intră în panică şi bolborosi repede ceva în telefonul privat pe care şi-l instalase pentru urgenţe. Cât despre mine, nu puteam decât să stau acolo, încurcat şi confuz. Te rog, nu muri, bătrâne prost. E prea devreme să pleci. Nu meriţi să mori astfel. Aprodul, care până atunci arătase de parcă fusese îmbălsămat în picioare, trecu la acţiune şi începu să-i facă eroului căzut al curţii de justiţie o resuscitare cardiopulmonară. Asistenta era lângă Julian, cu buclele lungi şi blonde atârnând pe faţa lui roşie ca focul, spunându-i cuvinte de alinare pe care el oricum nu le putea auzi. Îl cunoşteam pe Julian de şaptesprezece ani. Ne întâlnisem prima dată când eram un tânăr student la Drept şi fusesem adus de unul dintre partenerii săi ca angajat temporar. Pe atunci, el avea totul. Era un avocat genial, vanitos şi neînfricat, cu visuri de măreţie. Julian era tânăra vedetă a 5 - CĂLUGĂRUL CARE ŞI-A VÂNDUT FERRARI-UL - firmei, „omul care aduce ploaia”, în devenire. Încă îmi amintesc cum am trecut prin biroul său din colţul regal întro seară, când lucrasem până târziu şi am privit în treacăt citatul înrămat, aşezat la loc de cinste pe biroul masiv din lemn de stejar. Era un citat de Winston Churchill care spunea extrem de multe despre tipul de om care era Julian: Sunt sigur că în această zi suntem stăpânii sorţii noastre; că sarcina care ne-a fost încredinţată nu este mai presus de puterile noastre, că durerile şi capcanele ei nu sunt mai presus de rezistenţa mea. Atâta timp cât credem în propria cauză şi avem o dorinţă nestrămutată de a învinge, victoria nu ne va ocoli. Julian punea în practică ceea ce spunea. Era dur, perseverent şi dispus să muncească optsprezece ore pe zi pentru succesul pe care îl considera menirea sa. Îmi ajunseseră la ureche anumite zvonuri cum că bunicul său fusese un senator important, iar tatăl său un judecător extrem de bine cotat al Curţii Federale. Era evident că provenea dintr-o familie cu bani şi că de umerii lui, îmbrăcaţi în costume Armani, atârnau aşteptări enorme. Totuşi, recunosc un lucru: era în concurenţă cu el însuşi. Era hotărât să facă lucrurile în felul său şi îi plăcea să regizeze spectacole.

2711