Titlu Shalimar Clovnul
Autor Salman Rushdie
Categorie Literarura contemporană
DOWNLOAD PDF
Shalimar Clovnul

La douăzeci şi patru de ani fiica ambasadorului dormea prost în
nopţile calde şi anoste. Se trezea des şi chiar şi atunci când, în cele din
urmă, somnul venea, trupul rareori i se odihnea, zvârcolindu-se şi
răsucindu-se de parcă ar fi încercat să scape din nişte teribile cătuşe
invizibile.
Uneori ţipa într-o limbă pe care n-o vorbea. Diferiţi bărbaţi îi
spuseseră asta pe un ton îngrijorat. Erau puţini bărbaţii cărora li se
permisese să fie prezenţi în timp ce dormea. Aşa că dovezile erau limitate
şi nu exista un consens. Cu toate acestea, se putea identifica un tipar.
Conform uneia dintre mărturii, sunetele pe care le scotea erau guturale,
ca nişte ocluziuni glotale, ca şi când ar fi vorbit în arabă. Araba celor o
mie şi una de nopţi, se gândi ea, limba din vis a Şeherezadei.
O altă versiune îi descria cuvintele ca fiind ştiinţifico-fantastice, de
parcă ar fi vorbit klingoniana, de parcă şi-ar fi dres vocea într-o galaxie
foarte, foarte îndepărtată. De parcă ar fi fost Sigourney Weaver înlesnind
întruparea unui demon în Vânătorii de fantome. Din spirit ştiinţific, fiica
ambasadorului lăsă într-o noapte un reportofon pe noptieră, dar când
auzi vocea de pe bandă, urâţenia de cap de mort a acesteia, care îi era
cumva şi cunoscută, şi complet străină, se sperie cumplit şi apăsă
butonul de ştergere, care n-a şters nimic important. Adevărul rămânea
acelaşi.
Aceste perioade agitate de vorbit în somn erau din fericire scurte,
iar când se sfârşeau, ea se cufunda o vreme, gâfâind şi asudând, într-o
stare de istoveală fără vise. Apoi se trezea din nou brusc, convinsă, în
starea aceea de dezorientare, că în dormitor se afla un intrus. Nu era nici
un intrus. Intrusul era o absenţă, un spaţiu negativ în întuneric. Nu
avea mamă.
Mama sa murise dându-i naştere ei: soţia ambasadorului îi
spusese acest lucru, iar ambasadorul, tatăl ei, i-o confirmase.
Mama ei fusese din Caşmir şi o pierduse într-un timp de dinainte
de amintiri, la fel ca paradisul, la fel ca şi Caşmirul.

1709